Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie în 2022 în Statele Unite a fost găsit vinovat miercuri de comiterea ''unui act de terorism'' pe fundalul simpatiilor sale pentru Iran și organizația libaneză Hezbollah, fapte pentru care riscă închisoarea pe viață, informează AFP.
Condamnat deja la 25 de ani de închisoare de o instanță din statul New York în mai 2025 pentru tentativă de omor asupra scriitorului în vârstă de 79 de ani, Hadi Matar își va afla pedeapsa pe 3 noiembrie, a precizat Departamentul de Justiție al SUA într-un comunicat.
Bărbatul de 28 de ani a fost condamnat de data aceasta de un tribunal federal pentru ''încercarea de a oferi sprijin material Hezbollah, considerată organizație teroristă, comiterea unui act de terorism care depășește frontierele naționale și furnizate de sprijin material unor teroriști''.
Juriul procesului desfășurat în Buffalo, statul New York, a pronunțat verdictul după doar două ore de deliberări, a relatat New York Times, la finalul unei săptămâni de audieri.
Din punctul de vedere al acuzării, agresorul a fost motivat de fatwa emisă în 1989 de ayatollahul Khomeini, liderul de la acea vreme al Republicii Islamice Iran, împotriva autorului ''Versetelor satanice'', text considerat o blasfemie la adresa islamului.
Matar, un americano-libanez, a fost de asemenea acuzat de susținerea Hezbollah, o mișcare libaneză pro-iraniană considerată organizație teroristă de Statele Unite.
Procurorii au susținut că bărbatul a făcut cercetări și a realizat înregistrări video referitoare la această fatwa. Fotografii și materiale provenite de la această grupare au fost găsite la domiciliul lui Hadi Matar, care utiliza de asemenea un permis de conducere fals, pe numele unui lider al acestei mișcări.
''Matar a petrecut mai mult de un an pentru a se imersa în ideologia violentă a Hezbollah și pentru a se pregăti să acționeze în numele acestei fatwa emise de ayatollahii iranieni și care cere moartea lui Rusdie'', a acuzat adjunctul procurorului general al Statelor Unite, John Eisenberg, citat într-un comunicat.
Agresorul ''a ales să-și alinieze valorile cu valorile teroriste ale liderilor Iranului'', a susținut procurorul federal Michael DiGiacomo.
Potrivit avocaților apărării, Hadi Matar nu a acționat în numele vreunei organizații teroriste, chiar dacă a fost animat de furie împotriva scriitorului din cauza caracterului pretins blasefamator al cărții sale.
Avocatul acestuia, Nathaniel Barone II, și-a anunțat intenția de a ataca sentința, potrivit New York Times.
Salman Rushdie a vorbit joi în fața instanței timp de o oră despre agresiunea survenită pe când se pregătea să țină un discurs în cadrul unei conferințe despre libertate de exprimare desfășurată la Chautauqua, statul New York (nord-est), pe 12 august 2022.
Întrebat dacă crede că agresorul lui a fost motivat de fatwa iraniană, scriitorul a răspuns: ''Nu am nicio certitudine în privința asta. Am bănuielile mele''.
Născut în India, dar petrecându-și mare parte din viață în Regatul Unit, Salman Rushdie a fost constrâns mult timp să trăiască în clandestinitate sub protecția poliției britanice.
Deși fatwa nu a fost niciodată abrogată oficial, Iranul a precizat în 1998 că nu încearcă să o pună în aplicare. Odată amenințarea atenuată, Salman Rushdie a ieșit din clandestinitate, s-a stabilit la New York și a obținut cetățenia americană.
În 2024, scriitorul a relatat despre acest atac în volumul ''Knife: Meditations After an Attempted Murder''. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Agresorul scriitorului Salman Rushdie, găsit vinovat de terorism

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









