Hollywood-ul se confruntă cu o puternică criză în industrie și s-a retras în mare parte din prim-planul Festivalului de Film de la Veneția din acest an, făcând loc unui program încărcat de producții ce transmit mesaje politice și oferă reacții la tulburări sociale, a declarat marți directorul festivalului, Alberto Barbera, transmite Reuters.
Conform lui Alberto Barbera, programul din acest an al festivalului reflectă implicarea tot mai mare a cineaștilor față de evenimentele contemporane, de la conflictul din Gaza și războiul din Ucraina până la ascensiunea miliardarilor, erodarea clasei de mijloc și aplicarea legilor privind imigrația în Statele Unite.
Cel mai vechi festival de film din lume, care începe miercuri și se desfășoară până pe 12 septembrie, marchează în mod tradițional începutul sezonului celor mai importante premii ale cinematografiei, dar mulți dintre candidații la Oscar susținuți de studiouri, care odinioară îi aglomerau programul, sunt absenți, la fel cum au fost și la Cannes în luna mai.
'Problema este Hollywood-ul. Se confruntă cu o criză uriașă', a declarat Barbera pentru Reuters. 'Produc mai puține filme, mai costisitoare. Unele dintre ele funcționează foarte bine, iar altele sunt, dimpotrivă, un dezastru comercial. Așa că nu știu ce să facă'.
Experții din domeniul filmului spun că bugetele mai restrânse au frânat entuziasmul studiourilor pentru premierele costisitoare de la Veneția.
Totuși, Veneția nu va duce lipsă de vedete. George Clooney și Ellen Burstyn vor primi premii pentru întreaga carieră, în timp ce Robert Pattinson, Penelope Cruz, Javier Bardem, John Malkovich și Rooney Mara sunt așteptați la Lido.
Vedetele rock britanice Liam și Noel Gallagher vor apărea și ele la premiera filmului 'Don't Look Back in Anger', un documentar despre Oasis și reuniunea trupei.
Programul din 2026 include filme noi de la regizori de renume, printre care Martin McDonagh, Florian Zeller, Danny Boyle și Werner Herzog, care vor concura cu toții pentru premiul Leul de Aur.
Festivalul se deschide cu 'Ink' de Boyle, o dramă despre preluarea tabloidului britanic The Sun de către Rupert Murdoch în 1969, film care a contribuit la lansarea imperiului său media global.
Barbera a prezentat filmul ca un candidat la Oscar, la fel ca și filmul 'Possible Love' al sud-coreeanului Lee Chang-dong sau 'Look Back' al japonezului Hirokazu Kore-eda. De asemenea, un alt posibil candidat la Oscar poate fi și japonezul Shinya Tsukamoto, acesta din urmă prezentând o poveste în limba engleză despre războiul din Vietnam în producția 'Mr. Nelson, Did You Kill People?'.
În timp ce Barbera și echipa sa au analizat un număr record de 4.500 de înscrieri pentru festival, au descoperit că cineaștii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către probleme globale precum războiul, migrația, schimbările climatice și tensiunile democratice.
Barbera a spus că a fost impresionat nu doar de numărul, ci și de calitatea tot mai mare a documentarelor. 'Documentarele sunt atât de puternice în abordarea marilor probleme ale lumii contemporane', a spus el. 'Nu am putut evita să le invit la festival'.
Printre cele mai așteptate se numără portretul de aproape patru ore al lui Elon Musk, realizat de Alex Gibney, și filmul 'They're Here' al Laurei Poitras și Rachel Lauren Mueller, despre raidurile ICE asupra imigranților din Minnesota.
Războiul din Gaza este deosebit de proeminent. Printre filmele care abordează conflictul și costul său uman se numără documentarul 'NAZA', realizat de duetul israelian Yuval Abraham și Rachel Szor, care examinează decesele civililor palestinieni. 'Am selectat patru lucrări despre situația din Israel și Gaza și problema Palestinei', a mai susținut Barbera, precizând că 'poziția noastră este destul de clară'.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea)
Filme care interpretează situația politică și socială internațională la Veneția, pe fondul retragerii din prim-plan a Hollywood-ului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









