Actrița australiană Cate Blanchett se numără printre laureații Praemium Imperiale 2026, un premiu considerat 'Nobelul artelor', potrivit unui comunicat publicat marți, transmite AFP.

Acest premiu, înființat în 1988 de Asociația de Artă din Japonia, este acordat în cinci categorii (pictură, sculptură, arte spectacolului și film, muzică și arhitectură) și este însoțit de o recompensă financiară în valoare de 15 milioane de yeni (aproximativ 83.000 de euro).

Cate Blanchett, în vârstă de 57 de ani, este 'una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației sale' și 'a avut o carieră strălucită în teatru, film și televiziune', a menționat juriul premiului în comunicat.

Actrița, care a jucat, printre altele, în 'The Aviator' (2004), 'Blue Jasmine' (2013), 'Carol' (2015) și în trilogia 'Lord of the Rings' este, de asemenea, producătoare și a creat un fond pentru a sprijini cineaștii refugiați și strămutați.

La categoria pictură, Praemium Imperiale a fost acordat americancei Jenny Holzer, în vârstă de 76 de ani, care folosește textul ca principal mod de exprimare în postere, afișaje electronice, proiecții luminoase și multe altele.

La categoria sculptură, juriul a acordat premiul artistului britanic Andy Goldsworthy, în vârstă de 70 de ani, care lucrează la 'efectele timpului, relația dintre omenire și pământ și frumusețea legată de pierdere și regenerare', potrivit comunicatului de presă.

Un alt laureat este arhitectul american de origine poloneză Daniel Libeskind, în vârstă de 80 de ani, ale cărui lucrări includ muzee (cum ar fi Muzeul Evreiesc din Berlin, inaugurat în 2001), săli de concerte, centre de convenții și campusuri universitare. De asemenea, el a supervizat reamenajarea World Trade Center în 2003, a menționat juriul.

Dirijorul Herbert Blomstedt, centenar născut în Suedia și cetățean american naturalizat, este onorat pentru cariera sa de dirijor.

Ceremonia de premiere a laureaților este programată pentru 28 octombrie la Tokyo.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)