Premiată de două ori cu Oscar în categoria documentar pentru filmele sale despre clasa muncitoare americană, cineasta Barbara Kopple prezintă miercuri, în cadru Festivalului de Film de la Veneția, o nouă peliculă consacrată de data aceasta livratorilor, acești ''sclavi moderni'' ai societăților noastre, cum i-a numit regizoarea, relatează AFP.
''Union Town'', prezentat în avanpremieră în afara competiției la Mostra de la Veneția, documentează lupta dusă de sindicatul Teamsters - unul dintre cele mai importante și puternice din America de Nord - pentru apărarea drepturilor lucrătorilor împotriva unor giganți precum UPS sau Amazon.
Documentarul vorbește de asemenea și despre acești noi lucrători săraci, livratori ai unor platforme precum DoorDash sau GrubHub, care străbat străzile New Yok-ului cu bicicletele pentru a livra mâncare pe salarii mizerabile, fără protecție socială și confruntându-se cu riscul de a le fi dezactivat profilul pe aplicații de pe o zi pe alta.
''Nu fac doar livrări, ci trebuie să fie și atenți pe unde merg, iar acum trebuie să se uite mereu în urma lor ca nu cumva să fie urmăriți de ICE (poliția imigrației)'', a explicat Barbara Kopple într-un interviu acordat AFP.
Intervenția agenților Serviciului pentru Imigrare și Vamă (ICE) la Minneapolis în luna ianuarie este subiectul unui alt documentar prezentat la Veneția, ''They're Here'', realizat de Laura Poitras, o cineastă premiată cu Oscar, și de Rachel Lauren Mueller.
În ''Union Town'', Kopple filmează, printre altele, și trupul îmbălsămat al unui livrator pe bicicletă de 24 de ani, ucis în urma unei coliziuni cu un camion în timpul unei livrări. Regizoarea prezintă și cazul unui alt muncitor, grav rănit într-un accident, și al cărui cont a fost dezactivat de platforma care îl angajase.
Evoluția muncii
''Nu-i pasă nimănui. Nimeni nu plătește facturile spitalului. Nimeni nu plătește funeraliile. Nu-i pasă nimănui, în afara colegilor'' acestor livratori independenți, subliniază Barbara Kopple.
Regizoarea americană în vârstă de 80 de ani închide odată cu ''Union Town'' un triptic consacrat clasei muncitoare și început în anul 1976 cu ''Harlan County, USA'', despre o grevă la minele de cărbune în Kentucky.
În 1990, regizoarea semnează filmul ''American Dream'', despre greva muncitorilor dintr-o fabrică de carne din Minnesota. Spre deosebire de ''Harlan County, USA'', mișcarea socială se soldează în acest caz cu un eșec, o ilustrare a politicii pusă în aplicare de președintele Ronald Reagan în anii 1980 în scopul liberalizării pieței muncii.
În ''Union Town'', regizoarea își plasează camera de filmat la New York, în fața depozitelor UPS și Amazon. ''Oamenii se bat în continuare pentru dreptul lor de a se sindicaliza, dreptul de a avea un salariu decent, de a munci într-un loc sigur și de a fi respectați'', a observat Kopple, care remarcă repetarea aceleiași povești după 50 de ani.
''În trecut, lucrătorii aveau mijloacele de a înceta munca pentru a obliga companiile să negocieze acorduri colective. Și am impresia că odată cu trecerea timpului, în cazul unor companii precum Amazon, a devenit o sarcină mult mai complicată'', a apreciat Antonio Rosario, lider sindical protagonist al filmului și prezent la Veneția alături de Barbara Kopple.
Gherilă
Fluctuația constantă de personal, contracte precare cu timp parțial sau prin intermediul subcontractanților, precum și refuzul absolut al Amazon de a permite constituirea unor sindicate în depozitele sale obligă sindicatele și muncitorii să folosească ''tactici de guerillă'', potrivit lui Rosario.
În timp ce în film membrii Teamsters reușesc să semneze un acord colectiv cu UPS pentru o creștere salarială minimă și o îmbunătățire a condițiilor de muncă în cazul livratorilor - cum ar fi camioane climatizate -, Amazon refuză să cedeze.
''Putem avea pensii, beneficii sociale, concedii, concedii medicale și zile de sărbătoare plătite și în același timp UPS să genereze miliarde de dolari, nu-i așa? Amazon ar putea face același lucru. Atunci de ce nu-l face?'', se întreabă Antonio Rosario, care este responsabil sindical de 31 de ani. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Festivalul de Film de la Veneția 2026/''Union Town'', un documentar despre lupta muncitorilor din timpurile moderne

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









