'Istoriile Sfântului Francisc', o serie de fresce pictate de Giotto, și-au recăpătat splendoarea de odinioară în biserica Santa Croce din Florența, după o restaurare minuțioasă care a durat patru ani, informează vineri agenția de presă ANSA.
După patru ani de lucrări, restaurarea frescelor realizate de Giotto în Capela Bardi din cadrul bazilicii Santa Croce din Florența a fost finalizată.
Proiectul a permis o mai bună vizibilitate a picturii lui Giotto, scoțând la iveală intensitatea sa expresivă și concepția sa revoluționară asupra spațiului pictat.
Proiectul de cercetare și restaurare a fost promovat de Opera di Santa Croce în colaborare cu Opificio delle Pietre Dure și a beneficiat de o finanțare din partea Ministerului Culturii din Italia, a Fundației CR Firenze, a asociației Arpai și a unor donatori privați.
În anul în care se împlinesc opt secole de la 'Transitus' (moartea) lui Francisc de Assisi, cele șase scene din capelă ilustrează momente decisive din viața sa: renunțarea la averea tatălui său, aprobarea Regulii, apariția la Capitulul de la Arles, încercarea prin foc în fața sultanului, moartea sa și apariția în fața fratelui Augustin și a episcopului Guido.
Restaurarea clarifică acum diferențele tehnice și stilistice dintre pictorii care au lucrat în capelă sub coordonarea lui Giotto.
De asemenea, aceasta confirmă capacitatea lui Giotto de a-și adapta tehnicile la propriile nevoi expresive și de lucru; deși a lucrat pe un suport de 'buon fresco' (tencuială umedă), a utilizat pe scară largă tehnici 'a secco' (pe uscat) pentru a folosi o gamă mai variată de pigmenți, diversificând astfel efectele cromatice și spațiale.
Imaginea rezultată oferă o mai bună înțelegere a inventivității figurative și spațiale a lui Giotto, păstrând în același timp vizibilă istoria complexă care a marcat ciclul de-a lungul secolelor: aplicarea unui strat de var la începutul secolului al XVIII-lea, redescoperirea din 1851 - însoțită de restaurarea realizată de Gaetano Bianchi - și lucrările ulterioare efectuate de Leonetto Tintori între 1957 și 1959.
În prima etapă a restaurării, au fost consolidate zonele cele mai fragile, atenuate formele periculoase de degradare și îndepărtate depunerile și materialele alterate. Totodată, multe dintre vechile completări din materiale sintetice, realizate în cursul unei restaurări anterioare, au fost înlocuite cu amestecuri considerate a fi mai compatibile cu tencuiala originală.
Cea de-a doua etapă a vizat definirea aspectului final prin completarea minuțioasă a lacunelor și prin intervenții menite să redea lizibilitatea imediată a compoziției spațiale a lui Giotto - un element esențial al revoluției sale picturale. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
'Istoriile Sfântului Francisc', de Giotto, își recapătă splendoarea de odinioară în bazilica Santa Croce din Florența

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









