Documentarul ''NAZA'', care include mărturiile unor militari israelieni care acuză armata de uciderea a numeroși civili în Gaza, va fi disponibil gratuit online în luna noiembrie, a anunțat joi unul dintre realizatori, potrivit AFP.
Ovaționat la Festivalul de Film de la Veneția unde a primit premiul special al juriului la jumătatea lunii septembrie, filmul a declanșat o furtună politică în Israel, unde realizatorii Yuval Abraham și Rachel Szor au fost acuzați de ''trădare'' și amenințați că li se va retrage cetățenia israeliană.
Documentarul va fi disponibil ''gratuit pe internet'' începând din noiembrie pentru a permite ''adevărului să iasă la lumină'', a declarat Yuval Abraham într-un mesaj publicat pe X, fără să ofere însă o dată precisă.
Va fi așadar accesibil după alegerile legislative care au loc pe 27 octombrie în Israel.
''Am făcut acest film pentru a suscita o dezbatere publică despre acțiunile guvernului în Gaza'', a adăugat regizorul. ''Jurnalismul nu este trădare. Critica nu este trădare'', a subliniat Yuval Abraham.
Documentarul aduce în prim-plan mărturiile anonime ale 24 de soldați și membri ai serviciilor de informații israeliene care descriu modalitate prin care, potrivit lor, armata ucide în mod deliberat numeroși civili în timpul atacurilor care au vizat membri ai mișcării islamiste Hamas.
''NAZA'' este un acronim militar israelian care desemnează ''pagube colaterale'' estimate înainte unui atac, potrivit documentarului.
După prezentarea filmului la Veneția, ministrul israelian al Culturii, Miki Zohar, a solicitat inițierea unei proceduri de retragere a naționalității autorilor filmului și demararea unei anchete legate de sursele anonime ale filmului.
La rândul ei, armata israeliană respinge ''categoric'' acuzațiile incluse în film și își exprimă îndoielile legate de fiabilitatea mărturiilor anonime.
A asigurat totodată că depune eforturi importante pentru protejarea civililor în timpul atacurilor din Gaza.
Considerând că documentarul a 'fisurat zidul indiferenței' în Israel în ciuda unui 'cost personal ridicat', Yuval Abraham a declarat că el și Rachel Szor se vor întoarce în țară pentru a 'continua să lupte', în ciuda amenințărilor cu acțiuni în justiție.
Acesta nu a precizat când vor reveni în Israel sau locul unde se află în prezent. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Documentarul israelian ''NAZA'' va fi disponibil gratuit online (regizor)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin
TOP CINEMA Debut promițător pentru thrillerul 'Verity'
Thrillerul psihologic 'Verity' a dominat box-office-ul nord-american în primul său weekend de la lansare, în timp ce Tom Cruise a înregistrat un debut dezamăgitor cu 'Digger', relatează AFP.
O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in
O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v









