Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reunește la 13 iulie, la Bruxelles, având pe ordinea de zi subiecte precum: Ucraina, Orientul Mijlociu, abordarea strategică pentru Marea Neagră, informează site-ul consilium.europa.eu/.
Miniștrii afacerilor externe din UE vor purta discuții despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după un schimb de opinii informal în prezența ministrului ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sîbiha.
Consiliul va lua în discuție și situația din Orientul Mijlociu din perspectiva recentelor evoluții din Iran, în special memorandumul de înțelegere dintre Statele Unite și Iran care vizează încetarea ostilităților. Miniștrii vor face un schimb de opinii și cu privire la Gaza și Cisiordania, inclusiv cu privire la opțiuni pentru măsuri suplimentare legate de comerț, precum și cu privire la situația critică din Liban.
În concluziile Consiliului European din 19 iunie, această instituție a salutat continuarea eforturilor diplomatice în vederea ajungerii la un acord de pace și a subliniat importanța găsirii unei soluții negociate și pe termen lung pentru toate chestiunile restante, în conformitate cu dreptul internațional. Uniunea Europeană s-a angajat de asemenea să continue să se implice, în strânsă coordonare cu partenerii din regiune, în eforturi diplomatice și este pregătită să sprijine punerea în aplicare a acordului. Consiliul European a mai subliniat în concluzii necesitatea respectării libertății de navigație și a securității maritime, în conformitate cu dreptul internațional și cu Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, potrivit https://data.consilium.europa.eu/.
Consiliul va revizui totodată punerea în aplicare a abordării strategice pentru Marea Neagră și va discuta propuneri privind pașii următori. Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră a fost publicat la 28 mai 2025.
Comunicarea privind Abordarea strategică a UE la Marea Neagră pornește de la premisa că regiunea Mării Negre deține o importanță geostrategică deosebită, conectând Europa cu Asia, aceasta fiind întărită de contextul de securitate generat de războiul din Ucraina. Securitatea în Marea Neagră este văzută, în textul Strategiei, ca element central în asigurarea unui păci juste, durabile și cuprinzătoare.
Strategia vizează acțiunea strategică a Uniunii Europene la Marea Neagră structurată pe trei piloni: consolidarea securității, stabilității și rezilienței; impulsionarea creșterii durabile și a prosperității; promovarea protecției mediului, creșterii rezilienței la schimbările climatice și a pregătirii pentru acestea, precum și a protecției civile.
Strategia se remarcă prin avansarea unor propuneri de proiecte-fanion, dublate de acțiuni cheie care interconectează cei trei piloni și care urmează să fie derulate la nivel UE și în colaborare cu statele partenere din regiunea Mării Negre. (surse: mae.ro/; eur-lex.europa.eu/).
Înainte de începerea reuniunii Consiliului, miniștrii de resort vor avea și un mic dejun informal cu privire la deținuții civili din Ucraina.
Un Forum la nivel înalt UE-Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) privind securitatea și cooperarea regională va avea loc, de asemenea, în timpul pauzei de prânz, mai scrie site-ul consilium.europa.eu/.
***
Anterioara reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE a avut loc la 15 iunie 2026.
Consiliul a decis în context să impună măsuri restrictive împotriva a 6 persoane din Rusia, având în vedere acțiunile acestui stat menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și acțiunile menite să-i submineze procesele democratice, notează consilium.europa.eu/.
Consiliul a mai adoptat și 81 de includeri tematice suplimentare (34 de persoane și 47 de entități), care vizează complexul militaro-industrial al Rusiei, veniturile din energie, eforturile de propagandă și încălcările drepturilor omului.
Miniștrii s-au referit și la cel de al 21-lea pachet de sancțiuni, propus recent împotriva Rusiei, și au căzut de acord că lucrările cu privire la acesta trebuie să avanseze rapid.
Cu privire la Iran, Consiliul a luat notă de acordul-cadru recent anunțat între Statele Unite și Iran de prelungire cu 60 de zile a actualului acord de încetare a focului și de restabilire a libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, care ar trebui să rămână deschisă și gratuită. De asemenea, a subliniat că trebuie făcute mai multe eforturi pentru a împiedica programele de rachete balistice și nucleare ale Iranului.
Tot la 15 iunie, Consiliul a adoptat o decizie de încheiere oficială a acordului dintre UE și Canada privind participarea întreprinderilor canadiene și a produselor originare din Canada la achiziții publice în cadrul instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE). Canada a devenit astfel prima țară din afara Europei care participă la Instrumentul SAFE. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)
Consiliul Afaceri Externe al UE privind Ucraina, Orientul Mijlociu, Marea Neagră (13 iulie)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care La șase luni de la începutul războiului din
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat marți că a lansat noi atacuri împotriva Iranului, într-o declarație scurtă publicată pe rețeaua X , informează AFP. ''Astăzi, la ora 12:00 (16:00 GMT), forțel Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilisti
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. în 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.ui
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a '
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)








