La 17 septembrie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Nicușor Dan a avut, în aceeași zi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Președintele a spus că așteaptă ca Siegfried Mureșan să accepte solicitarea.
Siegfried Mureșan s-a născut 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Academia de Studii Economice din București (2004) și a continuat studiile cu un master în științe economice și management la Universitatea Humboldt din Berlin, conform http://www.siegfriedmuresan.eu/.
În 2006, a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei și a făcut parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului. Ulterior, a activat timp de trei ani în aceasta instituție, în funcția de consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum.
În 2009 s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat inițial în Parlamentul European. În 2011 a obținut prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice și sociale în cadrul Partidului Popular European (PPE). În ianuarie 2014 a devenit consilier politic principal al PPE, potrivit sursei citate.
La 25 mai 2014 a fost ales în Parlamentul European (PE) pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP). În 2018 a trecut de la PMP la PNL, conform https://www.europarl.europa.eu.
În urma alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019, a obținut un nou mandat de europarlamentar pe listele PNL. În calitate de eurodeputat, a fost afiliat grupului PPE (Partidul Popular European), fiind, în legislatura 2019-2024, președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova și membru al următoarelor organisme ale PE: Comisia pentru bugete, Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest, Conferința președinților de delegație, Comisia pentru afaceri economice și monetare, scrie site-ul https://www.europarl.europa.eu/.
În iulie 2019, a devenit vicepreședinte al grupului Partidului Popular European.
În noiembrie 2019 a fost ales vicepreședinte al partidului PPE, la Congresul de la Zagreb, din Croația, informează https://www.epp.eu/structure.
În ianuarie 2020, a fost ales raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European în valoare de 1.000 de miliarde de euro, iar în iulie 2020 a devenit co-raportor al Parlamentului European privind Mecanismul European de Redresare și Reziliență. În decembrie 2021, avea să devină co-raportor și pentru raportul privind implementarea Mecanismului European de Redresare și Reziliență.
La 1 iunie 2022, deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European, în cadrul congresului partidului de la Rotterdam, conform https://siegfriedmuresan.eu/.
În mai 2023, a fost desemnat raportor general (negociator-șef) al PE pentru bugetul Uniunii Europene din 2024.
A obținut un al treilea mandat de europarlamentar în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024, pe listele PNL și afiliat la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat). Este președinte al delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova și membru în Comisia pentru bugete, Comisia pentru afaceri economice și monetare, Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, conform https://www.europarl.europa.eu/.
În prezent este vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, reales în această poziție, în urma alegerilor europarlamentare din iunie 2024, conform https://www.eppgroup.eu/.
La 5 septembrie 2024, Siegfried Mureșan a fost desemnat de grupurile politice din legislativul comunitar negociator-șef privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene (CFM) 2028-2034.
A fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), în cadrul Congresului popularilor europeni, desfășurat la Valencia, la 29-30 aprilie 2025. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Siegfried Mureșan - desemnat premier de președintele Nicușor Dan (fișă biografică)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat marți că a lansat noi atacuri împotriva Iranului, într-o declarație scurtă publicată pe rețeaua X , informează AFP. ''Astăzi, la ora 12:00 (16:00 GMT), forțel Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilisti
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. în 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.ui
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a '
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Grupul auto german Volkswagen a anunțat luni reconversia fabricii sale din Osnabruck (vestul Germaniei), un simbol al orientării industriei auto germane, care trece în prezent printr-o criză de amploare, către sectorul apărării în plină exp După o nouă serie de atacuri reciproce,







