Ziua mondială de monitorizare a apei (World Water Monitoring Day) se marchează anual, la 18 septembrie, potrivit site-ului https://nationaltoday.com/ și www.worldwatermonitoringday.org. Ea a fost instituită pentru a încuraja și a educa oamenii cu privire la modul în care pot monitoriza componentele apei din zona în care locuiesc.

A fost inițiată în anul 2003, de America's Clean Water Foundation, cu intenția de a fi un program adresat oamenilor de pe tot globul, cu scopul de a-i sensibiliza cu privire la problemele legate de poluarea apei și pentru a-i determina să testeze apele locale, arată www.daysoftheyear.com.

Ziua mondială de monitorizare a apei reprezintă o inițiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei locale și să încurajeze acțiunile de protejare a apei. Această zi ne amintește că este vremea să verificăm calitatea apei, prin acțiuni simple precum testarea calității apei la nivel local, schimbul de date pe plan internațional și luarea de măsuri pentru protejarea resurselor de apă.

A fost marcată la început la 18 octombrie - aniversarea adoptării, în 1972, în SUA, a Legii Apei Curate (Clean Water Act), în baza căreia a început refacerea și protejarea resurselor de apă ale țării, potrivit site-ului www.daysoftheyear.com. Dar, pentru a facilita participarea și în acele părți ale lumii unde temperaturile ajung la punctul de îngheț la acel moment, în 2007, data a fost schimbată cu 18 septembrie.

EarthEcho Water Challenge este un program al EarthEcho International, care se desfășoară în fiecare an începând cu 22 martie - când se marchează Ziua mondială a apei (ONU) - până în decembrie, notează site-ul www.monitorwater.org. Programul dorește să stimuleze implicarea publică în acțiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei și să determine cetățenii să monitorizeze calitatea corpurilor de apă locale.

EarthEcho International este o organizație nonprofit întemeiată pe convingerea că tinerii au puterea de a schimba planeta. Fondată de frații Philippe și Alexandra Cousteau în onoarea tatălui lor, Philippe Cousteau Sr., fiul legendarului explorator Jacques Yves Cousteau, organizația are misiunea de a inspira tinerii din întreaga lume să acționeze acum pentru un viitor durabil. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)