Pentru mulți oameni, muzica este lumina vieții. Ea inspiră, încurajează și îi unește pe oameni. Studiile arată chiar că muzica este benefică pentru sănătate și pentru creier, generând reacții fizice, mentale și emoționale pozitive, fie că oamenii doar ascultă muzică, fie că o interpretează sau cântă. (sursa: https://www.daysoftheyear.com)
Muzica există în natură, iar oamenii o recreează probabil încă de la începuturile timpurilor, întrucât cântatul sau fredonatul par să fie o parte firească a dezvoltării umane.
Deși muzica posedă trăsături unice, determinate de cultura și regiunea geografică din care provine, ea reprezintă o activitate specifică exclusiv speciei umane și face parte din toate culturile lumii.
Având în vedere acest lucru, în 1949 a fost înființat Consiliul Internațional al Muzicii, ca organizație asociată a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Scopul său a fost acela de a exprima solidaritatea între oameni în cadrul ecosistemului muzical global. Facilitând conexiuni, oferind încurajare și asigurând accesul muzicienilor din întreaga lume, această organizație a inițiat Ziua internațională a muzicii.
Instituită în 1973, de către cea de-a 15-a Adunare Generală a Consiliului Internațional al Muzicii, prima ediție a Zilei internaționale a muzicii a fost sărbătorită în 1975. Intenția din spatele acestei inițiative a fost promovarea artei muzicale în toate segmentele societății, precum și punerea în practică a idealurilor UNESCO privind pacea și prietenia între oameni.
Multe metode de predare a muzicii au fost adoptate în întreaga lume, unele dintre acestea fiind specifice anumitor culturi. În Europa, America, Asia, Africa și în alte regiuni, copiii învață adesea în școli diverse forme de muzică.
Fie că este vorba despre muzicieni profesioniști sau începători, despre cântăreți de operă sau despre persoane care nu reușesc să păstreze linia melodică, Ziua internațională a muzicii încurajează oamenii din întreaga lume să participe, urmărind cinci obiective: să permită copiilor și adulților să se exprime liber prin muzică; să ofere copiilor și adulților oportunități de a-și dezvolta abilitățile muzicale și de a învăța limbajul muzicii; să asigure accesul tuturor la activități muzicale; să permită artiștilor muzicali să se dezvolte și să comunice prin intermediul diverselor medii și utilizând facilități adecvate; să ofere artiștilor muzicali posibilitatea de a obține recunoaștere și o remunerare echitabilă pentru munca lor.
Ziua internațională a muzicii oferă numeroase ocazii de a te bucura și de a sărbători tot ce ține de muzică, precum și toate beneficiile extraordinare pe care aceasta le aduce.
Fie că este vorba despre muzică clasică, ce stimulează dezvoltarea creierului, sau despre muzică modernă, care te îndeamnă la mișcare și dans, poți sărbători Ziua internațională a muzicii pur și simplu ascultând câteva melodii. Dă volumul mai tare în mașină sau pune-ți căștile la serviciu și bucură-te de tot ce are muzica mai bun de oferit, încurajază sursa menționată anterior. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat marți că a lansat noi atacuri împotriva Iranului, într-o declarație scurtă publicată pe rețeaua X , informează AFP. ''Astăzi, la ora 12:00 (16:00 GMT), forțel Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilisti
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. în 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.ui
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a '
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Grupul auto german Volkswagen a anunțat luni reconversia fabricii sale din Osnabruck (vestul Germaniei), un simbol al orientării industriei auto germane, care trece în prezent printr-o criză de amploare, către sectorul apărării în plină exp După o nouă serie de atacuri reciproce,







