Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre și carne de vită din Brazilia, în așteptarea unor garanții din partea acesteia privind respectarea normelor sanitare, transmite AFP.
Suspendarea importurilor din Brazilia se aplică și la ouă și miere. Bruxellesul a refuzat să ofere un calendar pentru reluarea importurilor.
Comisia Europeană critică Brazilia pentru că nu oferă garanții suficiente că produsele sale respectă normele europene împotriva utilizării abuzive a antibioticelor în creșterea animalelor.
'Brazilia este un partener important al UE și colaborăm îndeaproape, constructiv și pozitiv cu autoritățile braziliene pentru a ne asigura că respectă aceste cerințe. Odată ce această conformitate va fi demonstrată, exporturile în UE pot fi reluate', a declarat, luni seara, pentru AFP, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Contactat de AFP, guvernul brazilian nu a comentat imediat anunțul, deși în luna mai a declarat că 'va lua rapid' toate măsurile necesare pentru a asigura reluarea livrărilor.
În ceea ce privește carnea de pasăre și mierea, este în curs de desfășurare un audit care ar urma să se încheie vineri. Dacă auditul se dovedește concludent și țările europene își dau aprobarea, exporturile de carne de pasăre din Brazilia în UE ar putea fi permise din nou în următoarele săptămâni.
Cu toate acestea, întârzierile ar putea fi mai mari la carnea de vită.
'Din cauza lungimii ciclurilor de producție pentru speciile de animale în cauză, data de la care Brazilia ar putea fi în măsură să certifice respectarea cerințelor UE variază în funcție de sector', a explicat Comisia Europeană.
UE dorește să își demonstreze vigilența, după ce s-a confruntat cu critici puternice din partea reprezentanților sectorului agricol și a Franței, după semnarea unui acord de liber schimb cu țările Mercosur - Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay - în ianuarie 2026.
Brazilia a fost eliminată în luna mai de pe lista țărilor ce respectă normele UE privind utilizarea intensivă a antibioticelor în creșterea animalelor, ca urmare a presiunilor venite din sectorul agricol, după semnarea acordului cu țările Mercosur.
În 2025, Brazilia a fost al doilea cel mai mare exportator de carne de vită către UE, cu mai mult de 92.000 de tone de produse din carne de vită, cu o valoare de peste 713 milioane de euro.
'Un fermier european nu are cum să concureze cu mine', iar dacă guvernele 'importă carne ieftină vor distruge agricultura țării lor', a declarat pentru AFP Carlos Roberto dos Santos, un fermier din Barretos, în statul Sao Paulo, din sud-estul Braziliei. Produsul pe care îl folosește pentru animalele sale 'le ajută să digere iarba', astfel încât acestea să ia 'mai multă greutate; nu este folosit pentru a trata nicio boală', a recunoscut fermierul brazilian.
Conform reglementărilor europene, utilizarea antimicrobienelor în creșterea animalelor pentru a spori randamentele este interzisă. De asemenea, animalele nu pot fi tratate cu antimicrobiene destinate infecțiilor umane. Aceste măsuri fac parte dintr-o politică europeană care vizează combaterea rezistenței la medicamente a bacteriilor, prin evitarea tratamentelor antibiotice inutile.
În ultimii ani, la nivel mondial a avut loc o explozie a numărului de infecții rezistente la medicamente.Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, superbacteriile rezistente la antimicrobiene (AMR) sunt direct responsabile pentru mai mult de un milion de decese și contribuie la aproape cinci milioane de decese suplimentare în fiecare an. AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Uniunea Europeană își suspendă importurile de carne din Brazilia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









