Producția de vin a Franței ar urma să fie una dintre cele mai slabe din ultimii 30 de ani, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, care au afectat vița de vie și strugurii, a avertizat luni Ministerul Agriculturii, transmite Reuters.
Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a încetinit creșterea strugurilor și a provocat pagube viilor tinere din Franța, al doilea producător mondial de vin după Italia.
Potrivit cifrelor din estimarea Ministerului Agriculturii, producția de vin a Franței din acest an ar urma să se situeze la 33,9 milioane hectolitri, cu 6% sub nivelul de anul trecut și cu 17% mai redusă față de media din perioada 2021 - 2025.
Un hectolitru este echivalentul a 100 litri sau 133 sticle de vin standard.
Deși inițial condițiile meteo din primăvară au susținut o îmbunătățire a perspectivelor privind recolta, valurile de căldură și seceta severă din această vară au afectat podgoriile și au redus randamentele.
'Deficitul prelungit de apă din sol s-a intensificat în întreaga regiune, iar valurile de căldură au provocat pete de arsură solară, pârjolirea, ofilirea și căderea frunzelor, reducând recolta de struguri', a precizat Ministerul Agriculturii.
Ar fi al treilea an consecutiv de recoltă slabă a Franței, după 2024 și 2025.
În mod tradițional Franța este cel mai mare exportator de vin în funcție de valoare.
Zona cultivată s-a redus anul acesta cu 2,5%.
Producția de șampanie ar urma să se înjumătățească față de 2025, pe fondul declinului din regiunile Bourgogne-Beaujolais, Val de Loire și Charentes.
Languedoc-Roussillon, cel mai mare bazin de producție al Franței, ar urma să înregistreze o creștere de 5% față de recolta slabă de anul trecut, datorită randamentelor mai bune, deși producția rămâne sub medie.
Și Bordeauxar urma să aibă o creștere de 10% față de 2025, ploile de finalul lunii august reducând seceta, dar producția rămâne sub media din ultimii cinci ani.
Pe lângă efectele asupra podgoriilor, cei mai mulți producători agricoli francezi resimt efectele secetei severe și a căldurii extreme. Vineri, autoritățile de la Paris au anunțat un pachet de măsuri pentru fermieri, de peste un miliard de euro (1,16 miliarde de dolari). AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Franța va avea în 2026 una din cele mai slabe producții de vin din ultimii 30 de ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









