Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va fi cel mai mare acord comercial încheiat vreodată atât de UE, cât și de India.
Odată adoptat și intrat în vigoare, acordul va îmbunătăți accesul pe piață, va reduce tarifele, va elimina barierele inutile din calea comerțului și va oferi norme previzibile pentru comerțul și investițiile dintre UE și India. UE și India comercializează deja bunuri și servicii în valoare de peste 180 de miliarde de euro pe an, sprijinind aproape 800.000 de locuri de muncă în UE. Acest acord va elimina sau va reduce tarifele pentru 96% din exporturile de bunuri ale UE către India. În ansamblu, reducerile tarifare vor duce la economii de aproximativ patru miliarde de euro pe an în ceea ce privește taxele vamale pentru produsele europene. Aceasta va facilita accesul întreprinderilor europene pe piața indiană și va asigura condiții de concurență mai echitabile, garantând în același timp consumatorilor posibilitatea de a beneficia de o gamă mai largă de opțiuni și de prețuri mai competitive, a indicat Executivul comunitar.
Potrivit sursei citate, propunerea prezentată vineri reprezintă un pas esențial în direcția asigurării faptului că întreprinderile și consumatorii pot începe să beneficieze de avantajele acestui acord cât mai curând posibil. Acest lucru este în conformitate cu procedura accelerată stabilită de comisarul pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, la începutul acestui an. Procedura vizează accelerarea punerii în aplicare a acordurilor de liber schimb, care este esențială într-o perioadă de incertitudine geopolitică și de presiune tot mai mare asupra sistemului comercial mondial.
ALS UE-India reflectă angajamentul UE de a consolida legăturile economice cu parteneri-cheie din regiunea indo-pacifică. Prin propunerile sale, Comisia solicită aprobarea Consiliului pentru a semna acordurile care vor necesita aprobarea Parlamentului European, înainte de încheierea și intrarea în vigoare. În paralel, autoritățile indiene trec prin propriile proceduri interne de ratificare, a precizat Executivul comunitar.
'Atenția noastră a fost clară încă de la început: să ne asigurăm că întreprinderile și cetățenii resimt beneficiile tangibile ale acestui ALS de referință cât mai curând posibil. Calendarul contează, motiv pentru care continuăm acum prin prezentarea propunerilor noastre Consiliului spre semnare și încheiere într-un timp record. Acest acord reunește două dintre cele mai mari economii ale lumii - o piață de două miliarde de persoane și aproximativ un sfert din PIB-ul mondial. Foarte curând va începe să creeze noi oportunități atât pentru comerț, cât și pentru investiții', a declarat Maros Sefcovic, comisar pentru comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









