Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters.
Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al UE care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile de petrol, gaze și cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă și evacuarea în atmosferă, vizând o reducere cu 45% a emisiilor până în 2030.
Din 2027, petrolul și gazele din import trebuie să îndeplinească reglementările privind monitorizarea emisiilor echivalente cu cele din Europa.
Scrisoarea din 18 septembrie trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost pentru prima dată anunțată de publicația franceză Les Echos și a fost analizată de Reuters.
Guvernul președintelui Macron se confruntă cu presiuni din partea sindicatelor în diverse sectoare pentru adoptarea de măsuri menite să combată problemele legate de creșterea costului vieții, și cu o campanie electorală dificilă înainta alegerilor din 2027.
Macron cere amânarea regulilor de raportare a metanului cu un an, până la 1 ianuarie 2028.
Metanul este al doilea cel mai mare contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că Executivul comunitar monitorizează cu atenție evoluțiile de pe piețele combustibililor și va analiza sugestiile lui Macron.
'Dacă vedem orice problemă legată de securitatea aprovizionării, suntem desigur pregătiți să luăm în considerare noi măsuri', a adăugat oficialul.
Mai multe state membre UE, inclusiv Germania, cea mai mare piață europeană de gaze, au cerut deja amânarea sau suspendarea reglementărilor. În iulie, Comisia Europeană a sfătuit guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităților companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul. Comisia Europeană a informat că statele membre UE nu ar trebui să aplice penalități companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul în 2027, 2028 și 2029, pentru 'a evita perturbările în aprovizionare'.
În plus, Macron a cerut UE atenuarea temporară a normelor privind calitatea carburanților pentru a majora producția europeană de kerosen și motorină, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie. Rafinăriile franceze estimează că astfel ar putea majora producția de combustibil cu 5% - 20%, a explicat șeful statului.
Președintele francez a cerut Comisiei Europene să examineze posibile modificări temporare ale cerințelor europene privind densitatea combustibilului, limitele de evaporare și desulfurare.
Ca rezultat al deteriorării aprovizionării internaționale cu combustibili, rafinăriile și importatorii se confruntă cu dificultăți în confirmarea livrărilor din următoarele săptămâni, a explicat Macron. Acesta a indicat că o flexibilitate similară a fost acordată în timpul pandemiei.
Conform scrisorii, măsurile ar putea majora aprovizionarea cu combustibili a Europei, într-un moment în care blocul comunitar rămân puternic dependent de Orientul Mijlociu, care este responsabil de 36% din importurile UE de kerosen și 18% de motorină. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernatorul Băncii Franței: Nu este necesar ajutorul BCE, în pofida majorării costurilor de împrumut
Situația economiei franceze este gravă, ținând cont de recenta majorare a costurilor de împrumut, dar țara nu are nevoie de asistență de la BCE, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, transmite Reuters. Există temeri pe piețe că majorarea costurilor de împrumut, pe fondul situației fragile a finanțelor public
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ









