Uniunea Europeană ar putea reduce cu o treime diferența de productivitate față de SUA dacă ar avea la fel de multe companii mari, se arată într-un studiu publicat miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), alăturându-se astfel solicitărilor de reforme care permit companiilor să se dezvolte mai ușor, transmite Reuters.
Oficialii europeni încearcă să rezolve performanța economică mai redusă a UE față de Statele Unite, unde este sediul unora din cele mai mari companii din lume, și care conduc cursa pentru dezvoltarea AI.
Angajații din blocul comunitar au un randament pe oră cu 20% mai scăzut decât al omologilor din SUA, conform studiilor academice, deși în 1995 erau la niveluri apropiate.
Specialiștii de la Banca Centrală Europeană susțin că dacă Europa ar avea aceeași distribuție de firme mari și mici ca Statele Unite, fără a modifica cât de productivă este fiecare tip de companie, diferența de productivitate s-ar reduce cu aproximativ o treime.
Firmele mari sunt cu mult mai productive decât cele mai mici. Companiile cu cel puțin 250 de angajați generează în medie 86.800 euro valoare adăugată per salariat anual, în timp ce firmele care au sub 10 angajați produc mai puțin de jumătate din această sumă.
Performanța mai slabă a Europei în ceea ce privește productivitatea reflectă de asemenea nivelul mai redus al inovării, reglementarea fragmentată și piețele de capital mai puțin dezvoltate, toate acestea făcând mai dificilă pentru companii creșterea și concurența pe plan extern, conform BCE. Instituția sprijină propusul cadrul 'EU Inc'.
În martie, Comisia Europeană a prezentat propunerea privind EU Inc., un nou set unic de norme corporative, care constituie piatra de temelie și punctul de plecare pentru cel de al 28-lea regim al UE. EU Inc. este un cadru corporativ european opțional, digital în mod implicit, care va facilita înființarea, funcționarea și dezvoltarea întreprinderilor în întreaga UE, stimulându-le să rămână în Europa și încurajându-i pe cei care au căutat altădată în altă parte să se întoarcă.
Inspirându-se puțin și din cadrul de reglementare corporativ din Delaware - Statele Unite - EU Inc ar crea o entitate juridică unică care va opera în blocul comunitar, ocolind cadrul de reglementare corporativ din cele 27 state membre.
'EU Inc. are potențialul de a sprijini piața unică, consolidând concurența, inovarea și creșterea productivității', potrivit BCE.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
BCE: Mai multe firme europene mari ar reduce cu o treime diferența de productivitate față de SUA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '









