Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA.
Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficialul după reuniunea miniștrilor Agriculturii din UE.
Printre problemele cu care se confruntă fermierii se află deficitul de iarbă pentru hrana animalelor, din cauza secetei, ceea ce pune presiune suplimentară pe crescătorii de animale.
Hansen a cerut majorarea investițiilor în capacități de stocare a apei și mai multe metode de irigare de precizie, pentru a reduce consumul de apă. De asemenea, acesta a pledat pentru o asigurare obligatorie care să-i protejeze pe fermieri de pierderi, apreciind că o astfel de acoperire ar fi importantă și pentru încurajarea investițiilor.
Doar 12% din producția agricolă din blocul comunitar este în prezent asigurată împotriva pagubelor, a explicat Hansen.
Luna aceasta, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat planuri pentru o inițiativă europeană a apei și s-a angajat să abordeze problema asigurărilor care să-i protejeze pe fermieri.
În Germania, recolta de cereale a scăzut cu 7,3% comparativ cu anul precedent. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '
Uniunea Africană va lansa prima agenție de rating de pe continent
Uniunea Africană va lansa, miercuri, prima agenție de rating de pe continent, în ideea de a oferi o alternativă la cele ''trei mari'' agenții globale de rating (S&P Global Ratings, Moody's și Fitch), într-un context în care povara datoriei suverane pune presiuni asupra multor economii africane, transmite Reuters.









