Comisia Europeană intenționează să acorde firmelor care exportă în UE combustibili fosili o amânare cu un an pentru a se conforma normelor comunitare privind emisiile de metan, în încercarea de a reduce prețurile la energie, a anunțat marți președinta CE, Ursula von der Leyen, transmit DPA și Reuters.
'Astfel prevenim costuri suplimentare într-un moment de criză', a afirmat șeful Executivului comunitar în Parlamentul European.
Regulamentul (UE) 2024/1787 stabilește norme pentru măsurarea, monitorizarea, raportarea și reducerea cu precizie a emisiilor de metan în sectorul energetic al Uniunii Europene. În conformitate cu acest regulament, importatorii de gaze și petrol din UE trebuie să monitorizeze și să raporteze emisiile de metan asociate cu aprovizionarea lor, începând din ianuarie 2027, pentru a limita scurgerile.
Acest regulament este contestat de o serie de țări, în special producători de hidrocarburi precum Statele Unite, care îl consideră o constrângere și susțin că riscă să provoace o reducere a exporturilor lor.
Comisia Europeană a relaxat deja semnificativ acest regulament în luna iulie, prin renunțarea, pentru trei ani, la amenzile care ar fi trebuit plătite de companiile de hidrocarburi pentru nerespectare regulilor.
De asemenea, a anunțat von der Leyen, Comisia Europeană va lansa un dialog strategic privind rafinăriile europene, în vederea reducerii costurilor, iar în următoarele luni Bruxelles-ul va propune măsuri pentru majorarea ponderii energiei electrice în consumul total de energie.
'Cu toții simțim aceste costuri mai ridicate. Companiile sunt sub o presiune ridicată. Oamenii au dificultăți cu achitarea facturilor și aceste evoluții s-ar putea intensifica, pe măsură ce se apropie iarna. Așadar, trebuie să acționăm acum', a afirmat șeful CE.
Oficialul a cerut statelor membre UE să folosească la maxim actuala legislație și prioritățile politice pentru a ține sub control creșterea prețurilor, inclusiv reglementări mai flexibile privind ajutorul de stat și extinderea energiei regenerabile.
În contextul creșterii prețurilor la combustibili legate de războiul din Orientul Mijlociu, președintele francez Emmanuel Macron i-a trimis recent o scrisoare Ursulei von der Leyen, solicitând modificarea anumitor reglementări europene. Urmând exemplul multor țări europene, oficialul francez a solicitat în special o amânare cu un an normelor comunitare privind emisiile de metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluant.
ONG-urile de mediu se opun vehement slăbirii acestui regulament.
'Regulamentul european privind metanul nu este la originea costurilor energiei în Europa, iar amânarea implementării sale nu va aduce nicio reducere a prețurilor. Reducerea emisiilor de metan este cea mai rapidă modalitate de a evita condițiile meteorologice extreme. Revizuirea regulamentului european privind metanul nu este doar inutilă, ci și contraproductivă', a subliniat Kim O'Dowd de la ONG-ul Environmental Investigation Agency.
Metanul este al doilea cel mai mare contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Ursula von der Leyen: Exportatorii se vor conforma din 2028 normelor comunitare privind emisiile de metan

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE va amâna cu un an normele privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenționează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol și gaze, în pofida solicitărilor venite din partea unor state membre pentru o perioadă de grație mai îndelungată, a declarat marți comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, transmite Reuters.
Ion Codescu a fost numit director în cadrul Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene
Comisia Europeană l-a numit, marți, pe Ion Codescu în funcția de director pentru biodiversitate în cadrul Direcției Generale Mediu (DG ENV), potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Acest departament este responsabil cu dezvoltarea și punerea în aplicare de către Comisia Europeană a unei politici de mediu c
Guvernul ungar propune o taxă pe avere pentru persoanele ultra-bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care dețin active cu o valoare de peste un miliard de forinți (3,08 milioane de dolari), a declarat marți premierul Peter Magyar, onorând astfel o promisiune din campania electorală a partidului Tisza, transmite Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza a învins partid
Comisia Europeană propune accelerarea elaborării de standarde
Comisia Europeană a propus, marți, modernizarea sistemului european de standardizare pentru a-l face mai rapid, pentru a spori reprezentarea întreprinderilor mici și mijlocii și pentru a fi mai bine echipat pentru a sprijini interesele strategice ale Uniunii Europene, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Standardel
FMI: Crizele costului vieții au un impact de durată asupra așteptărilor inflaționiste și sărăciei
Creșterile bruște ale prețurilor la alimente și energie este posibil să devină mai frecvente, iar astfel de crize duc așteptările inflaționiste la un nivel ridicat pentru o perioadă mai lungă de timp, agravează sărăcia și amenință stabilitatea economică, arată un studiu publicat marți de Fondul Monetar Internațional, informează Reuters. Instit
Numărul rușilor care și-au deschis conturi în ruble digitale a depășit așteptările
Peste 220.000 de ruși și-au deschis conturi în ruble digitale de la lansarea acestei monede, la 1 septembrie 2026, a anunțat marți Banca Centrală a Rusiei, în pofida rezistenței anumitor bancheri și a scepticismului unei părți a opiniei publice, transmite Reuters. La fel ca și alte state membre BRICS, precum China și India, Rusia &
Circa 800 de expozanți la ALUMINIUM 2026 Dusseldorf
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Circa 800 de expozanți sunt prezenți anul acesta la ALUMINIUM 2026, care se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, la Dusseldorf, în Germania, acesta fiind cel mai important eveniment din lume dedicat sectorului aluminiului. Printre companiile participante se
FMI: Europa Centrală are nevoie de reforme pentru a-și îmbunătăți potențialul de creștere
Țările din Europa Centrală și de Est au nevoie de reforme pentru a stimula creșterea economică, pe fondul intensificării presiunilor demografice și al provocărilor crescute generate de exporturile Chinei, a declarat marți reprezentantul regional al Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters. Perspectivele de creștere economică pe termen









