Investițiile puternice în infrastructura de inteligență artificială (AI) mențin creșterea economică globală la un nivel de aproximativ 3%, generând beneficii majore pentru multe economii asiatice care furnizează componente hardware, precum Thailanda, a declarat luni directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, informează Reuters.
Boom-ul investițiilor în inteligența artificială generează deja un 'șoc al cererii, un șoc investițional' care ar putea stimula creșterea economică în economiile asiatice avansate cu o valoare cuprinsă între 0,5 și un punct procentual întreg, iar în economiile asiatice emergente cu 0,2 până la 0,8 puncte procentuale, a precizat Georgieva.
'AI, fie că ne place sau nu, este deja aici', a spus Georgieva.
'Această trecere la o viteză superioară este ceea ce menține economia mondială pe o traiectorie de creștere de aproximativ 3%, în pofida faptului că suntem trași în jos de șocul aprovizionării cu energie', a declarat șefa FMI, în prima zi a reuniunilor anuale ale FMI și Băncii Mondiale, care se desfășoară săptămâna aceasta în capitala Thailandei.
În luna iulie, FMI a prognozat că economia mondială va înregistra un avans de 3% în anul 2026. Instituția urmează să publice marți noile sale previziuni.
Se estimează că aproximativ 18.000 de persoane vor participa la reuniunile din această săptămână, inclusiv oficiali din domeniul finanțelor din cele 191 de state membre ale FMI. Mai mulți miniștri vor absenta de la reuniune pentru a se concentra pe prioritățile interne, printre aceștia numărându-se secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și ministrul spaniol de Finanțe, Arcadi Espana, potrivit unor surse.
Georgieva a afirmat că Inteligența Artificială echivalează cu un 'tsunami cu evoluție lentă', care va avea consecințe profunde asupra locurilor de muncă, a creșterii economice, a educației și chiar a modului în care guvernele generează venituri prin impozitare, având în vedere trecerea preconizată de la forța de muncă la capital.
FMI estimează că AI ar putea duce, în timp, la situația în care 40% din locurile de muncă să fie îmbunătățite, degradate sau eliminate, a spus Georgieva. Un studiu inițial a arătat că 10% din locurile de muncă din SUA necesitau deja competențe în domeniul AI. În timp ce numărul locurilor de muncă de rutină, repetitive, era în scădere, locurile de muncă prost plătite erau în creștere în două sectoare cu salarii mici: construcțiile și centrele de date.
'Este o tehnologie transformatoare. Schimbă complet modul în care muncim și modul în care trăim', a spus oficialul FMI, dezvăluind că un asistent bazat pe AI îi transmite acum, în fiecare zi, un mesaj de 30 de secunde despre programul său.
SUA, China și India sunt cei mai importanți producători din lanțul de aprovizionare cu AI, însă multe dintre firmele care construiesc infrastructura necesară se află în Asia, a precizat Georgieva, făcând referire la Thailanda, țara gazdă a reuniunilor anuale din acest an.
La rândul său, președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, care a făcut din problema locurilor de muncă un punct central al mandatului său, a declarat că banca se concentrează pe valorificarea 'AI la scară mică', care nu depinde de modelele lingvistice de mari dimensiuni, pentru a genera câștiguri uriașe de productivitate în beneficiul fermierilor, al sistemelor de sănătate, al cadrelor didactice și al altor categorii din piețele emergente. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Șefa FMI afirmă că investițiile în AI mențin creșterea economică globală la aproximativ 3%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premiul Nobel pentru Economie încheie seria anunțurilor din acest an
Câștigătorul ultimului Premiu Nobel din acest an va fi anunțat luni, când Academia Regală Suedeză de Științe va desemna laureatul din 2026 în domeniul științelor economice, transmite DPA. Anunțul de la Stockholm este așteptat în jurul orei 11:45 (09:45 GMT). în 2025, premiul a fost împărțit de
UE va limita importul de vehicule hibride din China timp de patru ani (Bloomberg)
Uniunea Europeană va limita importul de vehicule hibride din China la 350.000 de unități pe an, măsură care ar putea intra în vigoare la 1 decembrie, în urma acordurilor încheiate în timpul recentei vizite efectuate la Beijing de comisarul european pentru comerț Maros Sefcovic, relatează agenția Bloomberg, citată luni de EFE.
Inflație, datorii, AI subiecte pe agenda reuniunii anuale a FMI la Bangkok
Miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, sub auspiciile Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, pe fundalul șocurilor energetice, presiunilor asupra datoriei publice și avansului Inteligenței Artificiale, transmite AFP. Reuniunile anuale ale Fon
Indicele global al sărăciei a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010 (PNUD)
Indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010, numărul persoanelor afectate majorându-se la 1,2 miliarde, a anunțat luni Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), conform AFP. în ediția din 2026 a raportului lor anual, această agenție a ONU și centrul de cercetar
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.









