România are de negociat niște lucruri cu Comisia Europeană și aceste negocieri se fac pe documente, pe elemente concrete, asumate cu responsabilitate, nu pe declarații grave, precum cele despre iminența blackout-ului, care nu fac altceva decât să sperie oamenii, susține președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.
'''Iminența' blackout-ului nu poate fi tratată decât în glumă. Pentru că ea este neserioasă atunci când este anunțată fatalist, fără niciun fel de cifre în spate. Altfel, lucrurile sunt simple: România are de negociat niște lucruri cu Comisia Europeană. Aceste negocieri se fac pe documente, pe elemente concrete, asumate cu responsabilitate, nu pe declarații grave. Spusele mele despre această 'iminență' au fost mai directe pentru că înțeleg eventualele consecințe ale unui blackout și, oricât m-aș gândi, nu văd cum poate fi responsabil să sperii oamenii că vor rămâne în întuneric'', a scris Niculescu pe pagina sa de Facebook.
El a explicat că blackout înseamnă o întrerupere de lungă durată, generalizată, a alimentării cu energie electrică, timp în care nimic nu funcționează: nici metroul, nici internetul, nici televizorul, calculatorul și, după ce se termină bateria, nici telefonul mobil, sau laptopul, nici pompa de la benzinărie, nici semaforul de pe stradă, nici semaforul feroviar, nici frigiderul de acasă, nici cel de la farmacie. De asemenea, se poate să fie probleme în alimentarea cu apă și eliminarea apelor uzate.
''Specialiști din mai multe țări au făcut scenarii referitor la numărul de ore pe care oamenii îl pot petrece, fără incidente, în lipsa totală a energiei electrice, ca să afle care este pragul până la care societatea, așa cum o știm, se va cutremura. Asta pentru că blackout-ul nu este doar o lipsă de alimentare cu energie electrică, este un test despre cum vrem și suntem dispuși să respectăm împreună regulile până se aprinde din nou lumina, fără panică. Declarațiile alarmante despre iminența blackout-ului nu fac decât să sperie oamenii. Imaginați-vă că mâine un președinte de bancă ar spune că banca sa va rămâne 'iminent' fără numerar. Ce credeți că se va întâmpla? Imaginați-vă că un lanț de magazine ar anunța că rămâne 'iminent' fără un produs precum apa îmbuteliată. Ce credeți că se va întâmpla? O să revin de fiecare dată când o să fie nevoie, cu tonul de care o să fie nevoie, ca să resping crearea de panică și frică în societate'', a punctat Niculescu.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat luna trecută că a comandat prin Transelectrica un studiu independent care a arătat că România, dacă ar închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ar fi ''cu adevărat'' în risc de blackout.
În urmă cu două zile, președintele ANRE, George Niculescu, semnala, la o conferință pe teme de energie, că este nevoie de ''puțină ordine'' în comunicarea publică, în condițiile în care mesajele din ultima perioadă sunt apocaliptice, anunțând blackout-uri iminente, facturi triplate și cel mai mare preț la energie electrică din lume.
''Cred că, în primul și în primul rând, ca în orice gospodărie, trebuie să facem ordine în această comunicare publică. (...) Nu plătim cel mai mare preț la energie electrică din lume, nici din Europa, nici din galaxie. Ca să fie foarte clar, nu cred că o să avem blackout iminent (pană de curent majoră, n.r.). Nu știu, iarăși, ce înseamnă iminent, dacă vorbim de el și-l poziționăm în 2026, iminența asta cred că dispare... Marțienii pot și ei veni într-un viitor apropiat. Nu știu cine o să fie primii, blackout-ul sau extratereștrii. (...) Este și datoria unora dintre noi, din instituții publice, poate și din piață - să iasă și să explice dacă, într-adevăr, în România este cel mai mare preț la energie electrică din lume sau din Europa. Au furnizorii din România cel mai mare preț la energie electrică pentru consumatorul casnic sau non-casnic din lume? A verificat cineva factura unui consumator casnic din Mexic, spre exemplu, sau din Chile, să vadă cât plătește? Putem să afirmăm lucrurile astea cu nonșalanță fără să ni se întâmple nimic? Dacă vin și spun eu că avem cel mai mic mic preț la energie din lume, verifică cineva această afirmație? '', a spus George Niculescu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Niculescu: Declarațiile alarmante despre iminența blackout-ului nu fac decât să sperie oamenii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp









