Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va celebra și în acest an, în data de 10 octombrie 2025, ''Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești'', prin organizarea de târguri și evenimente dedicate produselor autohtone, la nivel național.
Potrivit unui comunicat al MADR, ajunsă la cea de-a IX-a ediție, această zi specială va fi marcată și în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în perioada 10 - 12 octombrie 2025, între orele 09:00 - 19:00, printr-o expoziție cu vânzare de produse agroalimentare românești, organizată cu sprijinul Cooperativei Caprirom Sud Muntenia.
''Prin organizarea acestui eveniment, MADR continuă să promoveze produsele agroalimentare autohtone, să sprijine fermierii români și să încurajeze consumul de produse locale, sănătoase, de calitate, obținute din materii prime românești'', se arată în comunicat.
Târgul din curtea MADR va reuni producători din toate zonele țării, care vor oferi vizitatorilor o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naționale și europene, precum: produse atestate tradițional din județele Botoșani, Brașov, Ilfov, Vâlcea, Vrancea, Sibiu, București; produse care beneficiază de mențiunea de calitate facultativă ''produs montan''; produse cu denumiri protejate - Indicație Geografică Protejată (IGP), Indicație Geografică pentru băuturi spirtoase (IG), precum și produse în curs de dobândire a protecției europene; produse certificate ecologic provenite din județele Argeș, Vrancea și Sibiu.
Printre produsele cu denumiri protejate se numără: Magiunul de prune Topoloveni IGP, care, pentru al patrulea an consecutiv, se află pe locul I în lume în clasamentul Taste Atlas - Atlasul Internațional al Gusturilor; Telemeaua de Sibiu IGP, recunoscută internațional în China, unde a fost inclusă în topul celor zece produse cu Indicație Geografică Protejată (IGP) din Europa și China, la Expoziția Globală a Produselor cu Indicații Geografice (GIPE) 2025 de la Beijing, datorită calității și autenticității sale; Țuica de prune Sordony de Horezu, produs în curs de înregistrare la nivel european ca Indicație Geografică din județul Vâlcea, apreciat pentru rețeta tradițională și gustul specific zonei subcarpatice.
Oferta expozanților va include, de asemenea, preparate din carne și lapte, produse de panificație și patiserie, miere și produse apicole, dulcețuri, gemuri, sucuri și siropuri naturale, legume și fructe proaspete sau procesate, precum și băuturi tradiționale și vinuri românești.
În plus, agricultura ecologică va fi reprezentată de producători din județele Argeș, Vrancea și Sibiu, care vor expune miere de salcâm, tei și polifloră, faguri, amestecuri de miere cu cătină și propolis, uleiuri presate la rece și struguri ecologici din soiurile Fetească Albă, Fetească Regală și Aligote.
Consumatorii vor putea descoperi și produse din categoria ''produs montan'', precum brânzeturi maturate, pastramă, caș afumat și alte specialități tradiționale, aduse de producători din zonele montane ale țării.
De la târg nu vor lipsi fructele și legumele de sezon - roșii, ceapă, morcovi, albitură, țelină, verdeață, dovlecei, varză și vinete, mere, pere, prune și struguri bio - provenite de la fermieri din județele Dâmbovița, Buzău și Vrancea.
Vizitatorii se vor putea bucura și de mustul proaspăt, băutura tradițională a toamnei, alături de miez de nucă, prune afumate și alte produse autentice românești.
Nu în ultimul rând, iubitorii de pește vor putea degusta produse pescărești tradiționale oferite de Victorița Pescărița, iar în premieră la un târg organizat de MADR, publicul îl va putea întâlni pe meșterul popular Dan Ciucanu, din satul Gornovița, județul Gorj, distins cu titlul de 'Tezaur Uman Viu' de către Ministerul Culturii, pentru contribuția sa la păstrarea și promovarea portului tradițional românesc.
'''Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești' are ca scop principal susținerea producției agricole naționale, încurajarea consumului de produse românești și promovarea tradițiilor locale care definesc identitatea culinară a României'', subliniază MADR. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
''Ziua Produselor Agroalimentare Românești'', celebrată în curtea Ministerului Agriculturii, la sfârșitul săptămânii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp









