O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei, reiese din concluziile unui studiu de specialitate, realizat de către o companie de cercetare de piață pentru un operator de telecomunicații.
Astfel, potrivit datelor D&D Research, părinții nu resping tehnologia, ci îi recunosc potențialul pozitiv pentru dezvoltarea copiilor și își doresc ca aceasta să devină o resursă pentru educație (41%), sănătate fizică (31%), sănătate mintală (30%) și în orientarea vocațională a copiilor (25%).
În același timp, utilizarea excesivă a tehnologiei îi face pe aceștia să se teamă de sedentarism (29%), interacțiuni online necontrolate (29%) și chiar izolarea celor mici de realitate (28%).
Potrivit sursei citate, aproximativ 45% dintre părinții care au participat la studiu sunt preocupați de educația și viitorul copiilor, iar peste 32% de sănătatea lor în contextul dezvoltării tehnologice. Totodată, aproape jumătate dintre respondenți au declarat că grijile financiare generate de situația economică și inflație reprezintă o problemă.
'Dincolo de gestionarea tehnologiei, cercetarea conturează astfel o preocupare mai amplă a familiilor pentru crearea de oportunități prin care să descopere și să dezvolte potențialul celor mici pentru un viitor din care tehnologia nu mai poate să lipsească. Aspirația vine însă într-un moment în care problemele financiare sunt principala preocupare a familiilor, iar costurile ridicate și lipsa resurselor și sprijinul material ajung să reprezinte o barieră pentru dezvoltarea copiilor dincolo de ecrane (...) Părinții simt că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în activități sportive revine acum exclusiv familiilor, care, din cauza presiunilor financiare, nu reușesc să susțină astfel de activități pentru copiii lor, iar șansele de descoperire a talentelor sunt tot mai reduse. În contrast, acum trei decenii 'sportul era promovat activ în școli și de stat', se precizează în concluziile studiului.
De asemenea, 81% dintre cei chestionați consideră că marile companii private din România ar trebui să dezvolte programe prin care să sprijine talentele și potențialul copiilor. În context, cele mai importante domenii în care organizațiile ar putea produce un impact sunt: educația (53%), sănătatea fizică și mintală (39%) și orientarea copiilor pentru viitor (38%).
În plus, sportul este văzut ca un instrument cu beneficii multiple pentru copii, mișcarea în natură (45%), sporturile de echipă (45%), descoperirea talentelor și aptitudinilor sportive (42%), implicarea regulată în activități sportive (40%) și dezvoltarea abilităților fizice (37%) fiind printre direcțiile pe care părinții le consideră importante.
Atunci când vine vorba despre viitorul copiilor, descoperirea potențialului și ghidarea vocației copiilor este principala prioritate indicată de către părinți (51%), urmată de pregătirea pentru joburile viitorului și de susținerea fetelor pentru a-și afirma potențialul la același nivel cu băieții în sport, educație și profesie (49%).
Datele incluse în cercetare indică faptul că părinții nu caută doar soluții pentru probleme punctuale, ci și contexte în care copiii să poată descoperi ce îi motivează, unde au aptitudini și în ce direcție își pot construi viitorul.
Studiul a fost realizat de D&D Research pentru Vodafone România, printr-o anchetă sociologică față în față (CAPI), pe un eșantion național de 1.073 de părinți cu copii între 0 și 18 ani, cu o marjă de eroare de maximum +/-3% și un nivel de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - redactor. Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Părinții nu resping tehnologia, însă își doresc ca aceasta să devină o resursă pentru educația copiilor (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primă cea mai importantă pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantă este şi amprenta carbonică, care este dictată în mare măsură şi de mixul energetic la care suntem conectaţi, a declarat, miercuri, Florin Verboncu,
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acțiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de plajă în zona Corbu, în urma căreia au fost colectate aproape 1,7 tone de deșeuri. Potrivit organizatorilor, cantitatea de deșeuri a fost cu aproximativ jumătate mai mică față de cea colectată în 2025, când 150 de per
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe









