Pensiunile agroturistice din România au înregistrat, în primul semestru, o scădere cu 13,8% a sosirilor și cu 12,7% a înnoptărilor, raportat la aceeași perioadă a anului precedent, turiștii români fiind mai puțini, în timp ce segmentul străinilor a consemnat un avans modest, relevă o analiză de profil, dată joi publicității.
'Comparativ cu primul semestru din 2025, pensiunile agroturistice au înregistrat cu 64.368 de sosiri și cu 111.293 de înnoptări mai puține. Datele descriu un început de an dificil pentru această componentă a turismului rural, într-un context în care continuă inițiativele de diversificare a serviciilor și de finanțare a investițiilor. Sosirile turiștilor români au scăzut de la 438.915 în primul semestru din 2025 la 374.358 în perioada similară din 2026, ceea ce reprezintă o diminuare de 14,7%. Înnoptările acestora s-au redus cu 13,7%, de la 824.042 la 711.411. Diminuarea cererii interne a determinat evoluția negativă a segmentului, iar creșterea înregistrată în rândul turiștilor străini nu a fost suficientă pentru a compensa această pierdere', arată analiza realizată de BIBI Touroperator, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Românii au generat aproximativ 93,2% din totalul sosirilor în pensiunile agroturistice în primele șase luni din 2026, această pondere evidențiind dependența segmentului de cererea internă și relevanța măsurilor care pot susține accesul populației la vacanțe în România.
'În mai multe rânduri, Asociația Națională a Agențiilor de Turism - ANAT a semnalat presiunile exercitate asupra turismului intern de reducerea valorii voucherelor de vacanță și de creșterea costurilor. Asociația a solicitat menținerea și extinderea acestui instrument, la valori care să acopere măcar inflația', semnalează tur-operatorul.
În ceea ce privește turiștii străini, sosirile acestora au crescut cu 0,7%, de la 27.081 la 27.270, iar înnoptările acestora au avansat cu 2,6%, de la 52.115 la 53.453.
'Evoluția este pozitivă, însă dimensiunea acestui segment rămâne prea mică pentru a compensa declinul cererii interne. Un rezultat mai favorabil a fost consemnat în iunie, când sosirile străinilor au crescut cu 12,4%, iar înnoptările lor cu 22,3% față de aceeași lună din 2025. Rezultatul unei singure luni nu poate fi însă extins la întregul an', spun autorii analizei.
Totalul sosirilor s-a menținut sub nivelul anului precedent în fiecare dintre cele șase luni analizate. Scăderile au fost de 18% în ianuarie, 14% în februarie și 19,8% în martie. Ulterior, decalajul s-a redus treptat, la 14,6% în aprilie, 11,5% în mai și 8,8% în iunie.
Înnoptările au urmat o evoluție asemănătoare. După diminuări de 19,4% în ianuarie și 19,9% în martie, scăderea s-a situat la aproximativ 8,4% atât în mai, cât și în iunie. Atenuarea declinului spre finalul semestrului indică o apropiere de rezultatele anului precedent, dar nu o recuperare a pierderilor acumulate.
Raportarea înnoptărilor la sosiri arată o durată medie a șederii de aproximativ 1,90 nopți în primul semestru din 2026, față de 1,88 nopți în aceeași perioadă din 2025. Prin urmare, scăderea înnoptărilor este asociată reducerii sosirilor, fără o scurtare a șederii medii la nivelul întregului segment.
'Evoluția pensiunilor agroturistice se înscrie într-un context european în care turiștii își planifică mai prudent călătoriile. Raportul European Travel Commission pentru primăvara și vara anului 2026 indică, în piețele analizate, intenții de călătorie ridicate, dar mai puține deplasări și bugete mai moderate. În România, datele privind pensiunile agroturistice evidențiază o particularitate: durata medie a șederii a rămas aproape neschimbată, în timp ce sosirile s-au redus. Rezultatele indică astfel o diminuare a circulației turistice în acest segment, fără să permită stabilirea dacă aceiași clienți călătoresc mai rar sau dacă s-a restrâns numărul persoanelor care aleg aceste unități. Potrivit datelor privind capacitatea de cazare puse la dispoziție pentru această analiză, la 1 septembrie 2026 existau la nivel național 1.716 pensiuni agroturistice, cu 18.050 de locuri. Media rezultată, de aproximativ 10,5 locuri pe unitate, evidențiază dimensiunea redusă a structurilor cuprinse în această evidență', indică analiza.
În acest context, tur-operatorul consideră că susținerea turismului rural presupune atât stimularea cererii interne, cât și dezvoltarea unor oferte atractive, care să asocieze cazarea cu gastronomia locală și activitățile specifice destinației.
'O direcție de dezvoltare este asocierea cazării cu gastronomia locală, activitățile în natură și descoperirea patrimoniului comunităților. În iulie 2026, existau 740 de Puncte Gastronomice Locale în 39 de județe. Tot atunci, 13 PGL-uri au fost recunoscute ca exemple de bună practică în cadrul rețelei 'România Tradițiilor Creative', la un eveniment organizat la Muzeul ASTRA din Sibiu. Gastronomia locală oferă pensiunilor posibilitatea de a construi experiențe care depășesc serviciul de cazare. Colaborarea cu Punctele Gastronomice Locale, producătorii și meșteșugarii poate transforma o ședere într-un program de descoperire a destinației', conform analizei.
Bucovina, Maramureș, Bran-Moieciu și zona Sibiului ocupă primele poziții între destinațiile rurale solicitate de clienții tur-operatorului. Rezervările se fac tot mai aproape de data plecării, prin solicitări de tip last minute. O excepție o reprezintă pachetele pentru sărbători, în special Crăciunul și Revelionul, pentru care turiștii își asigură locurile cu luni înainte.
Turiștii solicită cel mai frecvent micul dejun, iar pentru pensiunile din zone mai izolate preferă demipensiune cu mese tradiționale sau cer informații despre accesul la Punctele Gastronomice Locale din apropiere. Posibilitatea de a lua masa la destinație devine astfel un element important în alegerea cazării și în organizarea sejurului. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Pensiunile agroturistice au pierdut peste 111.000 de înnoptări în prima jumătate a anului (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primă cea mai importantă pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantă este și amprenta carbonică, care este dictată în mare măsură și de mixul energetic la care suntem conectați, a declarat, miercuri, Florin Verboncu,
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe









