Peste 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în prezent în exploatare în România, iar următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care aceasta este întreținută, monitorizată și adaptată noilor cerințe, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Declarațiile au fost făcute la cea de-a 43-a ediție a Reuniunii șefilor de secții ai CNAIR, desfășurată la Brașov, discursul directorului general al companiei fiind publicat pe pagina de Facebook a instituției.
'Astăzi vreau să pornim de la o realitate simplă: am construit. Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt astăzi în exploatare, iar CNAIR a ajuns la un nivel fără precedent în ultimii 36 de ani în implementarea proiectelor mari de infrastructură. Acum trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit. Următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care o întreținem, o monitorizăm și o adaptăm noilor cerințe de mobilitate, siguranță și sustenabilitate. Trei piloni vor decide viitorul companiei noastre: digitalizarea, întreținerea și oamenii', a afirmat Pistol.
În ceea ce privește digitalizarea, șeful CNAIR susține că sistemele inteligente de monitorizare și soluțiile bazate pe inteligență artificială trebuie să devină 'noua normalitate'.
'Lumea în care trăim este într-o continuă schimbare, iar drumurile trebuie să țină pasul. Sistemele inteligente de monitorizare, senzorii integrați în poduri și viaducte, bazele de date pentru urmărirea ciclului de viață al infrastructurii și soluțiile bazate pe inteligență artificială pentru planificarea mentenanței trebuie să devină noua normalitate. Și nu doar în teren: digitalizarea proceselor de la CNAIR Central este la fel de urgentă, pentru că pierdem prea mult timp în hârtii și proceduri suprapuse. Parapetele deteriorate, semnalizarea, marcajele, degradările carosabilului nu așteaptă proceduri - așteaptă intervenții prompte, adaptate situației din teren', a precizat directorul general al CNAIR.
Referindu-se la întreținerea infrastructurii, Pistol a atras atenția asupra costurilor în creștere generate de extinderea rețelei.
'Astăzi nu mai putem lucra ca acum 20 de ani. O rețea de peste 18.000 km, din care 1.477 km de drumuri de mare viteză (autostradă și drum expres), presupune costuri tot mai mari pentru întreținere, monitorizare, reparații și modernizare. Trebuie să găsim permanent soluții financiare pentru utilaje moderne - echipamente de înaltă precizie, cu tehnologii GPS și sisteme laser - și să integrăm eficient metodele clasice cu cele moderne', a adăugat Pistol.
Directorul general al CNAIR a semnalat, totodată, deficitul de personal, în condițiile în care aproape 10% dintre posturile companiei sunt blocate.
'Știu că presiunea de pe umerii dumneavoastră este uriașă, iar deficitul de personal este o realitate tot mai dură, cu care ne confruntăm pe măsură ce dăm în circulație noi kilometri. Am susținut și susțin, în toate instanțele administrative, că o rețea în creștere nu poate fi administrată cu o schemă de personal care este subdimensionată și care are aproape 10% din posturi blocate. Avem nevoie de ingineri și de muncitori care, împreună cu noile tehnologii, să formeze echipe tot mai dinamice și mai performante. Responsabilitatea este uriașă pentru noi toți, decidenți sau personal de execuție', a menționat șeful CNAIR.
Totodată, Pistol a solicitat ca structurile companiei să fie pregătite cu utilajele și materialele necesare pentru intervenții în sezonul rece.
'Și pentru că responsabilitatea începe cu ce urmează imediat: se apropie sezonul rece, vreau ca iarna să ne găsească pregătiți. Cu utilajele necesare și cu stocuri suficiente de sare, clorură de calciu și soluție ecologică, astfel încât să intervenim prompt acolo unde situația o va cere. Anul acesta, mai mult ca oricând, trebuie să suplinim constrângerile bugetare prin viziune managerială, profesionalism în teren și capacitate de anticipare. CNAIR trebuie să devină tot mai mult un etalon - nu doar în implementarea proiectelor, ci și în întreținerea infrastructurii. Este un rezultat pe care îl datorăm țării, mai ales în actualul context geopolitic volatil, în care România are nevoie ca economia ei să fie conectată și să funcționeze', a mai afirmat directorul general al CNAIR. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Pistol: Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt în exploatare; trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primă cea mai importantă pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantă este și amprenta carbonică, care este dictată în mare măsură și de mixul energetic la care suntem conectați, a declarat, miercuri, Florin Verboncu,
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acțiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de plajă în zona Corbu, în urma căreia au fost colectate aproape 1,7 tone de deșeuri. Potrivit organizatorilor, cantitatea de deșeuri a fost cu aproximativ jumătate mai mică față de cea colectată în 2025, când 150 de per
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe









