Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, pe 29 septembrie 2026, la Madrid, cea de-a treia ediție internațională a Galei 'Women in Economy', eveniment dedicat promovării antreprenoriatului feminin și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Spania.
Gala 'Women in Economy - Spanish Edition' este co-organizată de CONAF și Ambasada României în Regatul Spaniei, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, în contextul aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Spania.
Potrivit unui comunicat de presă al CONAF, evenimentul urmărește să pună în discuție oportunitățile de investiții, accesul la noi piețe, dezvoltarea de parteneriate și rolul comunității românești în apropierea celor două economii.
În cadrul galei vor fi premiate zece personalități feminine, cinci românce care și-au construit parcursuri profesionale în Spania și cinci femei spaniole cu rezultate relevante în România. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Spania, antreprenori, profesioniști, lideri ai comunității românești și reprezentanți ai mediului instituțional.
'În contextul în care România și Spania marchează, în acest an, 145 de ani de relații diplomatice, Gala Women in Economy Madrid va aduce în prim-plan excelența feminină și contribuția remarcabilă a femeilor la dezvoltarea comunităților din care fac parte și la consolidarea legăturilor economice bilaterale, prin împărtășirea unor experiențe și parcursuri de succes care inspiră și apropie societățile noastre. Ne bucurăm, totodată, de spațiul pe care acest eveniment îl va dedica rolului tot mai important al comunității românești în consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea unei comunități de afaceri dinamice, formate din antreprenori și companii care investesc, creează locuri de muncă și contribuie direct la economia spaniolă', a declarat Raluca Mihăilă, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României în Regatul Spaniei, citată în comunicat.
În august 2026, peste 336.000 de cetățeni români erau afiliați la sistemul de securitate socială din Spania, iar femeile de cetățenie română reprezentau cel mai numeros grup de femei străine cu documentație de rezidență în vigoare în această țară, potrivit datelor oficiale spaniole citate de CONAF.
'Vorbim mult despre competitivitatea României. Cred că a venit timpul să o măsurăm și prin capacitatea companiilor românești de a crește în afara granițelor. Un produs bun și capitalul nu mai sunt suficiente. Intrarea pe o piață nouă înseamnă informație, acces, relații și, mai ales, încredere. România are deja o asemenea infrastructură în Europa. În Spania, românii cunosc piața din interior, au creat relații, au acumulat experiență și înțeleg mecanismele unei economii în care multe companii românești abia încep să intre. Acesta este un capital economic pe care România îl valorifică încă prea puțin. Prin Women in Economy, Viena, Paris și acum Madrid devin mai mult decât simple destinații: devin nodurile unei rețele europene bazate pe încredere, relații și oportunități economice. La Madrid, colaborarea cu Ambasada României în Regatul Spaniei ne permite să reunim mediul diplomatic, comunitatea românească și mediul de afaceri în jurul unui obiectiv comun: transformarea relațiilor existente în parteneriate, investiții și oportunități concrete. Succesul acestei rețele nu se măsoară în numărul de întâlniri, ci în ceea ce rămâne după ele: relații care devin parteneriate, companii care intră pe piețe noi, informație care reduce riscul și încredere care se transformă în valoare economică. Prezența în Europa este geografie. Capacitatea de a produce valoare în Europa este competitivitate', a declarat Cristina Chiriac, președinte fondator CONAF.
Cu prilejul galei de la Madrid va fi lansat și numărul 5 al revistei 'Women in Economy', dedicat analizei economice, leadershipului și transformărilor care influențează mediul de afaceri. Pe copertă se află Nadia Calvino, președinta Grupului Băncii Europene de Investiții, iar publicația include un interviu în exclusivitate cu aceasta.
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii. Organizația are în componența sa 33 de sucursale, 3 federații, 18 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajați. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
CONAF organizează la Madrid cea de-a treia ediție internațională a Galei Women in Economy

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
Descoperă lumea prin imagini de impact
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,









