Una dintre marile oportunități ale noastre ar trebui să fie o Europă antreprenorială, iar antreprenoriatul trebuie să devină un vis european, a declarat, joi, Florin Jianu, președintele IMM România și vicepreședintele SMEunited, asociația reprezentativă a meșteșugurilor și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) la nivelul Uniunii Europene.
'Trebuie cu toții să identificăm un vis european, să identificăm noi oportunități pentru generațiile care urmează și, în opinia noastră, dacă ar fi să sumarizăm, una dintre marile oportunități ar trebui să fie o Europă antreprenorială. Antreprenoriatul trebuie să devină un vis european. Trebuie să devină o realitate pentru tot ceea ce inițiem, ceea ce ce gândim, să ne fie din ce în ce mai simplu să punem în practică. Ceea ce Comisia Europeană a început prin acel tip de organizare a unei companii de tip EU.inc (care introduce un statut juridic unic și opțional pentru societăți - n.r.) este un început foarte bun', a spus Jianu, care a participat la un eveniment dedicat viitorului Uniunii Europene, extinderii acesteia și rolului IMM-urilor în consolidarea competitivității.
Acesta a pledat pentru simplificarea procedurilor pentru IMM-uri și, în special, pentru debirocratizare.
'Ar trebui mers mult mai departe în ceea ce înseamnă simplificarea, debirocratizarea, pentru că există o birocrație cu care se confruntă foarte multe companii românești și europene', a menționat președintele IMM România.
El a precizat, în context, că organizația patronală pe care o conduce va prezenta, vineri, o analiză cu privire la problemele cu care se confruntă IMM-urile românești în perspectiva abordării pieței unice, unde pe primul loc este birocrația care tinde să sufoce identitatea și inițiativa antreprenorială.
'Dacă vorbim de IMM-uri, de SMEunited, de organizațiile noastre membre, pentru că avem organizații membre în toată Europa, acestea reprezintă peste 34 de milioane de întreprinderi mici și și mijlocii. În orice țară europeană, proporția întreprinderilor mici și mijlocii este covârșitoare, cu 99,8%. Și în România acest număr este impresionant. Problemele sunt specifice, dar cred că tocmai această țesătură de întreprinderi mici și mijlocii poate reprezenta liantul pentru a construi un vis european', a adăugat Jianu.
El a vorbit și de noul exercițiu financiar al UE pentru perioada 2028-2034 cu referire la oportunitățile pentru IMM-uri. Jianu a precizat că Europa va merge mai mult spre inovare, spre cercetare, spre competitivitatea companiilor.
'Suntem în fața unei noi perioade programatice pentru fondurile europene, 2028-2034, cu foarte multe oportunități, în care lucrurile se vor schimba. Europa schimbă un pic direcția și merge mai mult spre inovare, spre cercetare, spre competitivitatea companiilor. Va exista un fond european de competitivitate, cu o alocare însemnată, dar care va trebui să găsească o formulă de echilibru și pentru țările din Europa de Est, și pentru cele din Europa de Vest. Dincolo de de aceste lucruri, Europa trebuie să rămână proiectul principal, un proiect nu numai al bunăstării, ci și al păcii, un proiect al unei familii unite, un proiect al competitivității noastre, a tuturor', a mai spus Jianu.
IMM România organizează, joi, evenimentul 'Europe 2040: Enlargement, SMEs and Social Dialogue', un dialog european dedicat viitorului Uniunii Europene, extinderii acesteia și rolului IMM-urilor în consolidarea competitivității, rezilienței și coeziunii economice și sociale.
Discuțiile vor viza: extinderea UE și integrarea economică; viziunea Europei pentru 2040 și competitivitatea IMM-urilor; funcționarea Pieței Unice și accesul la finanțare; investițiile, inovarea și reziliența economică; competențele, antreprenoriatul și viitorul muncii; dialogul social și creșterea incluzivă.
Evenimentul pornește de la necesitatea de a transforma obiectivele europene pentru 2040 în condiții concrete pentru dezvoltarea companiilor, în special a IMM-urilor, și de a asigura participarea acestora la o economie europeană mai competitivă și mai integrată. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Jianu: Una dintre marile oportunități trebuie să fie o Europă antreprenorială

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp









