Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor de inteligență artificială nu mai sunt opționale pentru economiile emergente, ci reprezintă elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare, în condițiile în care acestea trebuie să evite capcana venitului mediu, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
'Putem vorbi despre tranziția economiei actuale spre un nou tip de economie pe care o putem defini ca fiind economia binară. În fapt, o astfel de economie este o economie în care o parte tot mai mare a valorii nu mai provine din materia fizică sau din forța de muncă utilizate pentru realizarea unui produs, ci în special din informația, algoritmii, proprietatea intelectuală și tehnologia încorporate în acesta. Economiile emergente trebuie să evite capcana venitului mediu, tocmai de aceea, pentru a avansa în ierarhia internațională, dezvoltarea tehnologiei și implementare modelelor AI nu mai sunt opționale, ci elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare', afirmă Leonardo Badea, în articolul 'Creșterea economică în era inteligenței artificiale'.
În opinia sa, avantajele competitive bazate pe costuri salariale reduse sau pe accesul la resurse naturale sunt fragile.
'O țară poate concura pentru o perioadă prin costuri salariale reduse sau acces la resurse naturale. Dar asemenea avantaje sunt fragile. Salariile cresc odată cu dezvoltarea economică ca urmare a procesului de convergență și a cunoscutului efect Balassa - Samuelson, iar diferențele de cost pot fi replicate de alte economii. Avantajul mult mai greu de reprodus este cel bazat pe cunoaștere-inovare, capital uman cu abilități specifice, tehnologie și proprietate intelectuală', subliniază prim-viceguvernatorul BNR.
Acesta arată că economiile avansate încearcă să ocupe segmente ale lanțurilor globale de valoare în care marjele sunt ridicate.
'Tocmai de aceea, țările aflate în grupul economiilor avansate încearcă să ocupe segmente ale lanțurilor globale de valoare în care marjele sunt ridicate: cercetare și dezvoltare, software, semiconductori, biotehnologie, robotică, inteligență artificială, industria aerospațială, tehnologii energetice avansate și servicii sofisticate. Nu este suficient doar să produci mai mult, contează din ce în ce mai mult ce produci, cu ce tehnologie produci și câtă cunoaștere este încorporată în ceea ce produci', precizează Badea.
Potrivit acestuia, dezvoltarea inteligenței artificiale poate amplifica mecanismele care susțin productivitatea pe termen lung.
'Din această perspectivă, tehnologia, organizarea, competențele, calitatea instituțiilor și inovarea permit unei economii să obțină mai mult din aceleași resurse, iar dezvoltarea AI poate amplifica aceste mecanisme și, implicit, creșterea productivității pe termen lung', explică reprezentantul BNR.
În acest context, investițiile în cercetare, inovare și educație au un rol esențial în susținerea creșterii economice.
'În sensul celor menționate anterior, investițiile în cercetare-inovare și educație pot produce efecte care se propagă în întreaga economie. Acestea sunt în fapt baza pentru a avea o creștere economică sustenabilă. Se creează astfel un cerc virtuos, care, pentru o economie aflată în convergență, permite trecerea la o creștere economică bazată pe surplus de productivitate', susține Leonardo Badea.
Prim-viceguvernatorul BNR atrage atenția că, dincolo de ritmul creșterii economice, trebuie analizată și capacitatea acesteia de a genera prosperitate în viitor.
'Este important să avem creștere economică, dar se pune o nouă întrebare: această creștere economică are la bază o serie de condiții care vor determina multiplicarea ei, regenerarea capacității de creștere viitoare? Astfel, o creștere se numește generatoare atunci când procesul prin care produce prosperitate are un efect multiplicator pentru posibilitatea de a produce prosperitate și în viitor', afirmă Badea.
În acest sens, el distinge între trei tipuri de creștere economică.
'Privind lucrurile astfel, am putea defini trei tipuri de creștere economică: o creștere extractivă, care implică un consum important de resurse și ale cărei efecte sunt preponderent temporare; o creștere sustenabilă, care pune accent pe continuitate și pe prevenirea acumulării unor dezechilibre economice, sociale sau de mediu; și o creștere generatoare, care are la bază un efect multiplicator care se propagă inclusiv asupra perioadelor viitoare. Acest din urmă tip de creștere accentuează importanța capacității economiei de a genera endogen factorii care să susțină continuarea dezvoltării pe termen mediu și lung', a explicat oficialul BNR.
În ceea ce privește efectele inteligenței artificiale asupra pieței muncii, Badea arată că literatura economică indică rezultate diferite, în funcție de amploarea și viteza automatizării.
'Automatizarea poate produce, în același timp, efecte importante asupra pieței muncii. Acemoglu și Restrepo (2019) arată că preluarea de către capital a unor sarcini realizate anterior de muncă generează un displacement effect, cu efect negativ asupra cererii pentru muncă și asupra ponderii veniturilor salariale în valoarea adăugată. În sens opus acționează reinstatement effect, asociat apariției unor noi sarcini în care munca deține în continuare un avantaj comparativ. Efectul final al progresului tehnologic asupra muncii depinde, prin urmare, de importanța relativă a celor două mecanisme', menționează acesta.
Totodată, scenariile privind dezvoltarea unor forme avansate de inteligență artificială indică posibile efecte semnificative asupra salariilor.
'O concluzie importantă a analizei lor este că evoluția salariilor depinde de raportul dintre viteza cu care are loc automatizarea și ritmul acumulării capitalului. Dacă automatizarea avansează lent, acumularea de capital poate susține cererea pentru activitățile care continuă să fie realizate de oameni, iar salariile pot continua să crească. Dacă însă automatizarea se produce suficient de rapid, munca poate deveni relativ abundentă în raport cu sarcinile care îi mai sunt rezervate, iar salariile pot începe să scadă chiar înainte ca automatizarea completă să fie atinsă', arată prim-viceguvernatorul BNR.
În opinia sa, inteligența artificială și robotizarea marchează intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare.
'Suntem la începutul unei noi călătorii. După revoluția agricolă, revoluția industrială și revoluția digitală, intrăm în epoca inteligenței artificiale și a robotizării. Noua frontieră nu mai este doar geografică sau spațială. Este frontiera inteligenței, a informației și a cunoașterii într-o economie digitalizată, care va evolua cu altă viteză decât am fost obișnuiți', conchide Leonardo Badea. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Badea (BNR): Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor AI nu mai sunt opționale pentru economiile emergente

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp









