Trotinetele electrice private au fost implicate, în ultimele 18 luni, în de cinci ori mai multe accidente și de 11 ori mai multe decese decât cele închiriate prin aplicații, potrivit datelor Poliției Române prezentate luni de Coaliția pentru Economia Digitală.
Conform unui comunicat al organizației, în perioada analizată au fost înregistrate 2.737 de accidente și 22 de decese în cazul trotinetelor deținute individual, comparativ cu 530 de accidente și două decese în cazul celor din flotele de închiriere.
Peste 83% dintre accidentele cu trotinete electrice din această perioadă au implicat vehicule private, în timp ce, în sistemele de închiriere, peste 99,99% dintre deplasări se desfășoară fără incidente, precizează sursa citată.
'Datele dovedesc, încă o dată, că știrile pe care le vedem atât de des sunt, de fapt, despre trotinetele deținute de persoane private. Acolo este punctul critic, unde am avea nevoie de cea mai puternică reglementare, nu la operatori', a declarat Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală, citat în comunicat.
Potrivit Coaliției, diferența se explică prin regulile aplicate deja de operatori. Trotinetele închiriate prin aplicații funcționează într-un cadru tehnologic, operațional și de reglementare strict, viteza maximă legală fiind de 25 km/h, iar în flotele operatorilor aceasta este redusă automat în zonele aglomerate, pietonale sau cu risc ridicat, precum și pe timp de noapte.
În zonele cu interdicții, circulația sau parcarea sunt blocate tehnic, prin geofencing, fiecare vehicul este localizat în timp real, iar fiecare cursă este asociată unui cont de utilizator. Trotinetele private, în schimb, nu sunt supuse unor astfel de limitări tehnice, susține organizația.
Coaliția atrage atenția că mai multe inițiative legislative recente, deși urmăresc creșterea siguranței în utilizarea trotinetelor electrice, riscă să scoată din circulație tocmai vehiculele din flotele de închiriere.
Potrivit sursei citate, cerințele aflate în dezbatere publică la nivel central nu țin cont de caracterul spontan al călătoriilor cu trotinete partajate și ar fi dificil de aplicat logistic și operațional. Operatorii nu ar putea, de exemplu, să furnizeze căști igienizate și omologate pentru mii de trotinete aflate pe domeniul public și expuse vandalismului.
Reprezentanții Coaliției susțin că astfel de măsuri ar putea afecta viabilitatea economică a serviciului și mobilitatea urbană multimodală, în condițiile în care aproximativ 40% dintre cursele cu trotinete închiriate îi conectează pe utilizatori direct cu rețeaua de transport public.
'Interzicerea sau restricționarea excesivă a trotinetelor în regim de închiriere nu ar opri accidentele, ci doar i-ar priva pe cetățeni de o alternativă curată și eficientă de transport. Tocmai de aceea, serviciile de închiriere sunt partenerul natural al autorităților în aplicarea politicilor de siguranță rutieră', a adăugat Cătălin Codreanu.
Coaliția susține măsuri precum controale diferențiate pentru vehiculele private modificate ilegal, care depășesc vitezele admise, dezvoltarea infrastructurii dedicate pentru biciclete și trotinete și introducerea modulelor de educație rutieră în școli.
De asemenea, organizația propune păstrarea obligativității căștii pentru minorii sub 16 ani și menținerea acesteia ca recomandare fermă pentru adulți.
În acest context, Coaliția pentru Economia Digitală face apel la legislatori să colaboreze cu operatorii pentru identificarea unor măsuri prin care regulile impuse deja de companiile de închiriere să fie aplicate pe scară mai largă, astfel încât nivelul de siguranță din flotele de închiriere să devină standard pentru toate trotinetele electrice aflate în circulație. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Trotinetele private, implicate în de cinci ori mai multe accidente decât cele închiriate (organizație)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp
Banca Mondială: România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din Europa și Asia Centrală
România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, conform unui raport actualizat privind perspectivele economice în Europa și Asia Centrală (ECA), publicat marți de Banca Mondială (BM). 'România implementează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, deficitul urmând să scadă cu aproape două puncte procentua









