Polițiștii Capitalei au reținut patru persoane în urma a trei percheziții efectuate în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.
Pe data de 2 iunie, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție au fost sesizați prin apel 112 de către șefa unui magazin cu privire la faptul că în noaptea de 1 spre 2 iunie un bărbat ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul respectivei societăți comerciale.
Din datele și probele administrate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 20 de ani, profitând de neatenția femeii și a agentului de pază ar fi sustras din societatea comercială mai multe produse de igienă, iar prin forțarea unei uși de acces, ar fi intrat într-un birou de unde ar fi sustras dintr-un fișet metalic mai multe pachete de țigări, cauzând un prejudiciu de aproximativ 17.000 de lei, informează miercuri Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi beneficiat de sprijinul altor trei bărbați - doi dintre aceștia ar fi asigurat zona și le-ar fi distras atenția angajaților societății comerciale și un altul ar fi asigurat transportul cu un autoturism.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, marți, au fost puse în aplicare mandatele de percheziție domiciliară.
Tânărul de 20 de ani bănuit de comiterea faptei și cei trei bărbați care l-ar fi ajutat au fost depistați și conduși la sediul subunității, în vederea audierii.
'Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală', arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
DGPMB: Patru persoane, reținute într-un dosar de furt al unor produse dintr-un magazin; prejudiciu - 17.000 de lei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp









