Mama copilului de 2 ani și 9 luni găsit decedat, pe 10 iunie, într-un apartament din municipiul Galați, în condițiile în care era deshidratat și subnutrit, a fost reținută pentru 24 de ore și este cercetată pentru omor asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorii au dispus, pe 23 iunie, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea femeii.
Anchetatorii susțin că, în perioada ianuarie 2026 - 10 iunie 2026, femeia nu ar fi asigurat o alimentație corespunzătoare și nu și-ar fi prezentat fiul pentru efectuarea investigațiilor medicale necesare, împrejurări care ar fi condus la decesul copilului pe data de 10 iunie.
'La data de 23.06.2026 un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unei inculpate cercetate pentru săvârșirea: - unei infracțiuni de omor asupra unui membru de familie, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2026-10.06.2026, prin neasigurarea unei alimentații corespunzătoare și prin neprezentarea pentru efectuarea unor investigații medicale necesare, inculpata a cauzat, la data de 10.06.2026, decesul fiului său, în vârstă de 2 ani și 9 luni; - a două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2026-10.06.2026, inculpata, prin privarea de hrană și asistență medicală, precum și prin neasigurarea unor condiții corespunzătoare de locuit a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică și intelectuală a celorlați doi copii minori în vârstă de 4 ani și 10 luni și de 2 ani și 9 luni', a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În cursul zilei de miercuri, s-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 30 de zile.
Cazul a devenit public pe 10 iunie, după ce polițiștii și pompierii au intervenit la locuința familiei în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării mamei. După deblocarea ușii apartamentului, echipele de intervenție au găsit un copil decedat, iar mama și ceilalți doi minori se aflau într-o stare generală alterată.
Cei doi copii au fost transportați la Spitalul de Copii Galați pentru îngrijiri medicale, iar ulterior au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.
Actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor/agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați - Serviciul de Investigații Criminale. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)
Galați: Mama copilului de doi ani găsit decedat, fiind deshidratat și subnutrit - reținută pentru omor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp









