Nouă persoane, șapte bărbați și două femei, cu vârste între 16 și 43 de ani, au fost reținute într-un dosar privind 26 de infracțiuni de înșelăciune și tentativă la înșelăciune prin metoda 'Accidentul', comise în municipiul Constanța și în alte nouă județe, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 500.000 de lei, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Constanța, în perioada aprilie-iulie a.c., victimele ar fi fost apelate pe telefonul fix de la domiciliu de către persoanele în cauză, care și-ar fi declinat inițial calitatea de membru de familie al persoanelor vătămate, iar, sub pretextul internării în stare gravă în spital, ar fi solicitat în mod fraudulos diferite sume de bani.
'Acest pretext avea la bază, în toate cazurile, o afecțiune pulmonară în urma căreia persoanele cercetate ar fi solicitat sume de bani persoanelor vătămate, motivând urgența intervenției medicale, respectiv utilizarea unui aparat de ventilație mecanică pentru care trebuia achitată o anumită sumă de bani. Totodată, din cercetări s-a stabilit faptul că, în cadrul conversației telefonice ar fi intervenit și alte persoane care și-ar fi declinat diverse calități mincinoase, cea mai des întâlnită fiind cea de medic, totul pentru a întări sau menține starea de panică instalată persoanelor vătămate', se arată în comunicat.
Potrivit IPJ Constanța, victimele ar fi fost îndrumate să se deplaseze în locuri prestabilite, situate în proximitatea locuinței, unde ar fi abordate de către complici care mențineau starea de eroare în care acestea s-ar fi aflat și ar fi preluat sumele de bani solicitate de presupușii autori.
'Persoanele bănuite că ar fi fost complici la fapte ar fi avut, în toate cazurile, figura acoperită cu o mască medicinală și ar fi fost îmbrăcați cu haine de culoare închisă (de regulă cu mâneci lungi, indiferent de sezon) și coifură (șapcă, glugă, fes), cu scopul de a evita identificarea fizionomiei corporale și faciale', precizează IPJ Constanța.
Cele 26 de fapte ar fi fost săvârșite atât în municipiul Constanța, cât și în alte județe, respectiv Ialomița, Călărași, Prahova, Giurgiu, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Mehedinți, Botoșani, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 500.000 de lei.
În cursul zilei de marți, 11 august, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico-Financiară, Poliției municipiului Constanța și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă 'Tomis' Constanța au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și orașul Năvodari, la locuințele persoanelor bănuite de săvârșirea faptelor.
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sume de bani, în lei și valută, bijuterii, precum și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma administrării probatoriului în cauză, nouă persoane (șapte bărbați și două femei) au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cei în cauză urmează să fie prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive. AGERPRES/ (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu,
editor online: Andreea Lăzăroiu)
Constanța: Nouă persoane reținute pentru înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'; prejudiciu de 500.000 de lei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.









