Procurorii Parchetului General și polițiști de investigare a criminalității economice efectuează miercuri 19 percheziții în municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Prahova, într-un dosar de înșelăciuni cu apartamente dintr-un ansamblu rezidențial din Sectorul 5 al Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează modul în care erau vândute apartamente în ansamblul rezidențial Oxy Residence 2, situat în cartierul Rahova din București.
Cazul amintește de ''schema Nordis'' - aceleași apartamente erau vândute către mai multe persoane, înainte ca imobilul să fie finalizat.
Conform unui comunicat al Parchetului General, modul de operare în acest caz este următorul:
* încheierea de promisiuni de vânzare-cumpărare pentru apartamente dintr-un complex imobiliar nefinalizat;
* promiterea, în unele cazuri, a aceluiași apartament către mai mulți cumpărători;
* încasarea de avansuri, fără ca potențialii cumpărători să cunoască situația juridică reală a imobilelor;
* transferarea succesivă a sumelor prin mai multe societăți comerciale interpuse, controlate în fapt de aceleași persoane;
* retragerea ulterioară a banilor în numerar, în interesul și beneficiul persoanelor cercetate.
Miercuri, au loc descinderi ale anchetatorilor în 14 locații din București, două în județul Ilfov, una în județul Giurgiu și două în județul Prahova.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.
Perchezițiile vizează domiciliile unor persoane fizice, respectiv administratori ai unor societăți comerciale, precum și sediile și punctele de lucru ale mai multor persoane juridice, între care societăți comerciale și instituții financiare nebancare.
Totodată, sunt efectuate verificări la o instituție și la patru birouri notariale, în vederea obținerii unor înscrisuri necesare completării probatoriului. Activitățile urmăresc identificarea și ridicarea unor înscrisuri, obiecte, valori și date informatice care au legătură cu faptele cercetate și care pot contribui la aflarea adevărului.
''Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că persoanele cercetate ar fi încheiat mai multe contracte de promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamente ce urmau să fie construite în cadrul unui complex imobiliar din sectorul 5 al municipiului București, fără ca lucrările de construire a spațiilor locative promise să fie finalizate. În unele situații, aceleași apartamente ar fi fost promise mai multor potențiali cumpărători, fără ca aceștia să cunoască situația juridică a imobilelor și fără să își poată recupera sumele achitate cu titlu de avans. De asemenea, există suspiciunea că sumele de bani obținute în urma încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare ar fi fost transferate succesiv prin conturile mai multor societăți comerciale interpuse, controlate în fapt de aceleași persoane, ulterior fiind retrase în numerar în interesul și beneficiul acestora'', explică Parchetul General.
Prejudiciul estimat până la acest moment este de aproximativ 16.000.000 de lei. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Percheziții într-un dosar de înșelăciuni cu apartamente într-un ansamblu rezidențial din Sectorul 5

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.









