Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit, luni, la o adresă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce polițiștii au fost sesizați prin apel 112 despre prezența unei persoane în stare de inconștiență.
'Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat, în vârstă de 28 de ani. În pofida eforturilor depuse de medici pentru salvarea acestuia a fost declarat decesul', informează Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bărbat găsit mort de polițiști la o adresă din Sectorul 3 al Capitalei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Fregata 'Regele Ferdinand' revine în portul militar după cinci săptămâni de misiune NATO în Mediterană
Fregata 'Regele Ferdinand' - 221 revine în portul militar Constanța, după participarea timp de cinci săptămâni la Operația NATO SEA GUARDIAN din Marea Mediterană, a informat joi Statul Major al Forțelor Navale. Conform sursei citate, fregata 'Regele Ferdinand' - 221, cu stat major ambarcat, un elicopter IAR-330 Puma Naval în o
Bacău: Bărbat arestat preventiv după ce a distrus o mașină de poliție și i-a amenințat pe oamenii legii
Un bărbat din localitatea Traian a fost arestat preventiv pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj la adresa a doi polițiști, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că (...), în timp ce se afla pe raza satului Traian (...), în contextul prezentării a doi
CCR discută pe 18 noiembrie sesizarea PNL și USR cu privire la numirea conducerii interimare a Televiziunii publice
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 18 noiembrie sesizarea PNL și USR cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Deputatul liberal Raluca Turcan a susținut marți că numirea interimară realizată în Birourile permanente reuni
Călin și Cristela Georgescu - a treia zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a ajuns joi dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a treia zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a fost adus din Arestul Central și Călin Georgescu. La perchezițiile efectuate pe 21 septembrie la v
Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a informat, miercuri, referitor la reprezentanta unui salon de tatuaj care făcea intervenții chirugicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, că în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată cu 40.000 de lei pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare.
Agresorul livratorului din Bangladesh, reținut de DIICOT pentru amenințare în scop terorist
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost reținut miercuri de DIICOT pentru amenințare în scop terorist în formă continuată, fiind acuzat că a postat anul trecut pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa unor minorități etnice și religioase, dar și cu distrugerea unui lăcaș d
Dolj: Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă
Un medic chirurg a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, într-un dosar privind decesul unui pacient în urma unei intervenții efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Instanța i-a interzis, de asemenea, timp de patru ani
Călin Georgescu rămâne cu vila sub sechestru; contestația lui a fost respinsă de judecători
Tribunalul București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de Călin Georgescu prin care fostul candidat la prezidențiale solicita ridicarea sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia. Georgescu are de achitat 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă. Sechestrul a fost ins









