Doi tineri, de 20 și respectiv 26 de ani, au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, ei fiind acuzați că ar comercializat, în ultimele luni, canabis și cocaină mai multor consumatori din municipiul Brașov
'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai - iulie 2026, persoana de 26 de ani ar fi procurat de la cealaltă persoană, diferite cantități de canabis și cocaină, pe care le-ar fi comercializat, în municipiul Brașov, cu sume între 750 și 1.300 de lei la o tranzacție. Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate doze de drog de risc și mare risc vândute de persoana de 26 de ani, iar, în urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe doze de substanță, aflate în curs de expertizare, precum și alte mijloace de probă', a transmis, joi, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov au dispus, marți, reținerea celor doi, iar miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Brașov: Doi tineri, arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin și Cristela Georgescu - a treia zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a ajuns joi dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a treia zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a fost adus din Arestul Central și Călin Georgescu. La perchezițiile efectuate pe 21 septembrie la v
Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a informat, miercuri, referitor la reprezentanta unui salon de tatuaj care făcea intervenții chirugicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, că în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată cu 40.000 de lei pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare.
Agresorul livratorului din Bangladesh, reținut de DIICOT pentru amenințare în scop terorist
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost reținut miercuri de DIICOT pentru amenințare în scop terorist în formă continuată, fiind acuzat că a postat anul trecut pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa unor minorități etnice și religioase, dar și cu distrugerea unui lăcaș d
Dolj: Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă
Un medic chirurg a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, într-un dosar privind decesul unui pacient în urma unei intervenții efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Instanța i-a interzis, de asemenea, timp de patru ani
Călin Georgescu rămâne cu vila sub sechestru; contestația lui a fost respinsă de judecători
Tribunalul București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de Călin Georgescu prin care fostul candidat la prezidențiale solicita ridicarea sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia. Georgescu are de achitat 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă. Sechestrul a fost ins
Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară
Magistrații de la Curtea de Apel București care au dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu apreciază că fostul candidat la prezidențiale s-a pregătit să părăsească țara pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, aducând ca argumente discuțiile acestuia privind cumpărarea unei case în Toscana și intenția de a cere azil î
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești
Curtea Constituțională a României a precizat miercuri că nu are competența de a cenzura sau reforma hotărârile judecătorești. Precizările vin după ce Curtea a stabilit că nu
ICCJ spune că judecătorii de la CCR au demonstrat 'atașament' și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tranzacționată'
înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorii de la Curtea Constituțională, care i-au dat dreptate în disputa cu Guvernul Bolojan pe tema drepturilor salariale restante ce trebuie plătite magistraților, au demonstrat 'atașament' față de valorile fundamentale ale organizării statului român și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tran









