Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor.
Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și a echivalentului sumei de 1.251.833,30 dolari americani.
''Prin rechizitoriul din data de 31.08.2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 2 inculpați, ambii cetățeni britanici, cu vârstele de 39 și 38 de ani, membri ai aceleași familii, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și influențarea declarațiilor, respectiv complicitate la trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată și influențarea declarațiilor'', informează DIICOT, într-un comunicat.
Cei doi cetățeni britanici menționați în comunicatul DIICOT ar fi, potrivit unor surse judiciare, frații Tate.
Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în cursul lunii decembrie 2021, inculpatul în vârstă de 39 de ani, profitând atât de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime, o minoră, în vârstă de 15 ani la data recrutării, precum și prin inducerea în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație și existența unor sentimente reale de iubire, a recrutat-o și a adăpostit-o într-un imobil din orașul Luton, Marea Britanie, în scopul exploatării sexuale.
Potrivit DIICOT, ulterior, după ce i-a câștigat încrederea și a determinat-o să se îndrăgostească de el, prin constrângere, respectiv șantaj emoțional, realizat prin amenințări cu abandonul sau înlocuirea sa cu o altă fată pentru a obține conformarea și condiționarea relației afective de respectarea instrucțiunilor sale, prin control și supraveghere permanentă, dar și agresiune fizică, inculpatul a determinat victima minoră la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice, respectiv să practice activități de videochat pe mai multe platforme de profil în folosul său material.
''De asemenea, în perioada de exploatare sexuală, inculpatul a transportat victima, în mod repetat, de pe teritoriul Marii Britanii în România, unde i-a asigurat adăpostirea în mai multe locații (la domiciliul său din Voluntari, într-o casă din Tunari și într-un apartament din zona Pipera), precum și toată logistica necesară pentru desfășurarea activității de videochat și continuarea exploatării sexuale pe teritoriul României. Având cunoștință de vârsta victimei și de faptul că aceasta fusese recrutată de către fratele său, inculpatul în vârstă de 38 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei și prin inducerea în eroare, în perioada cuprinsă între noiembrie 2014 și decembrie 2021, l-a sprijinit pe coinculpat în activitatea infracțională de exploatare sexuală a victimei pe teritoriul Marii Britanii și României'', precizează procurorii.
Acesta a menținut inducerea în eroare a victimei cu privire la sentimentele și intențiile coinculpatului, a administrat conturile de videochat ale victimei, i-a monitorizat activitatea și i-a oferit îndrumări pentru creșterea veniturilor.
Totodată, acesta s-a ocupat de încasarea și gestionarea sumelor provenite din activitatea de videochat, a verificat respectarea programului de lucru și a obiectivelor financiare impuse victimei de către inculpatul în vârstă de 39 de ani.
În acest context, bărbatul de 38 de ani a recurs și la acte de agresiune fizică asupra victimei.
DIICOT arată că, în perioada menționată, în urma exploatării persoanei vătămate, inculpații au obținut foloase patrimoniale în valoare totală de 1.251.833,30 dolari americani, reprezentând aproximativ 80% din veniturile generate de activitatea de videochat desfășurată de către victimă.
Din actele de urmărire penală a reieșit și faptul că, în intervalul de timp cuprins între decembrie 2020 și jumătatea anului 2021, inculpatul în vârstă de 39 de ani a întreținut în mod repetat raporturi sexuale și acte sexuale cu o altă victimă minoră, în vârstă de 15 ani, atât la domiciliul său, cât și într-o altă locație, tot din județul Ilfov.
''Probele administrate au reliefat că, în perioada decembrie 2023 - ianuarie 2024, prin acte de corupere, respectiv prin promisiunea oferirii sumei de 5.000 de euro, sumă din care i-a predat efectiv 2.500 euro, prin promisiunea oferirii unui telefon mobil, precum și prin oferirea asigurării asistenței juridice prin intermediul propriilor avocați, inculpatul în vârstă de 39 de ani a încercat să determine o persoană vătămată să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în prezentul dosar. Anterior, în luna octombrie 2023, inculpatul în vârstă de 38 de ani a încercat să determine un martor, atât prin fapte cu efect vădit intimidant, precum și prin acte de corupere, respectiv oferirea unei sume de bani și a unui telefon, a 3.000 de euro pentru plata cheltuielilor de transport și cazarea în București, precum și asigurarea asistenței juridice, să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase, tot în prezentul dosar'', susțin procurorii DIICOT.
De asemenea, în perioada decembrie 2023 - iulie 2024, inculpații, în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor obținuți din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, au achiziționat, înmatriculat și înregistrat la organele fiscale pe numele unor persoane de încredere patru autoturisme având ca valoare de achiziție sumele de 1.249.924 lei, 1.099.924 lei, 649.924 lei și 225.000 euro.
Prin actul de sesizare a instanței, procurorii DIICOT - Structura Centrală au solicitat confiscarea specială a celor patru autoturisme de lux, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, ce fac obiectul infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, a echivalentului sumei de 1.251.833,30 dolari americani obținută de către inculpați din exploatarea sexuală a victimei minore și confiscarea extinsă a celorlalte bunuri aflate în proprietatea sau posesia faptică a inculpaților și asupra cărora s-a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător.
Totodată, procurorii DIICOT - Structura Centrală au solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 122.168,51 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului București. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin și Cristela Georgescu - a treia zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a ajuns joi dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a treia zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a fost adus din Arestul Central și Călin Georgescu. La perchezițiile efectuate pe 21 septembrie la v
Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a informat, miercuri, referitor la reprezentanta unui salon de tatuaj care făcea intervenții chirugicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, că în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată cu 40.000 de lei pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare.
Agresorul livratorului din Bangladesh, reținut de DIICOT pentru amenințare în scop terorist
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost reținut miercuri de DIICOT pentru amenințare în scop terorist în formă continuată, fiind acuzat că a postat anul trecut pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa unor minorități etnice și religioase, dar și cu distrugerea unui lăcaș d
Dolj: Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă
Un medic chirurg a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, într-un dosar privind decesul unui pacient în urma unei intervenții efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Instanța i-a interzis, de asemenea, timp de patru ani
Călin Georgescu rămâne cu vila sub sechestru; contestația lui a fost respinsă de judecători
Tribunalul București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de Călin Georgescu prin care fostul candidat la prezidențiale solicita ridicarea sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia. Georgescu are de achitat 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă. Sechestrul a fost ins
Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară
Magistrații de la Curtea de Apel București care au dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu apreciază că fostul candidat la prezidențiale s-a pregătit să părăsească țara pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, aducând ca argumente discuțiile acestuia privind cumpărarea unei case în Toscana și intenția de a cere azil î
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești
Curtea Constituțională a României a precizat miercuri că nu are competența de a cenzura sau reforma hotărârile judecătorești. Precizările vin după ce Curtea a stabilit că nu
ICCJ spune că judecătorii de la CCR au demonstrat 'atașament' și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tranzacționată'
înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorii de la Curtea Constituțională, care i-au dat dreptate în disputa cu Guvernul Bolojan pe tema drepturilor salariale restante ce trebuie plătite magistraților, au demonstrat 'atașament' față de valorile fundamentale ale organizării statului român și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tran









