Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis excepția de neconstituționalitate și au constatat că dispozițiile art. 34 alin. (3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii 156/2018 pentru modificarea și completarea acestui act normativ sunt neconstituționale.
'Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile criticate, potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu, contravin prevederilor art.16, art. 37 și art. 41 din Constituție, deoarece instituie o discriminare nejustificată între categoriile de funcționari, descurajează exercitarea dreptului de a candida și de a fi ales și afectează dreptul la muncă', se precizează în comunicat.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate, CCR a reținut, în esență, că, în jurisprudența sa, a statuat că măsura încetării raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere în cazul numirii într-o funcție de demnitate publică nu este proporțională cu situația care o determină, în sensul că nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual.
De asemenea, instanța constituțională a stabilit că soluția legislativă care impune încetarea raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere pentru a candida pentru funcții de demnitate publică determină o diferență de tratament care afectează stabilitatea în funcția publică, instituie o discriminare nejustificată între categoriile de funcționari, nu este proporțional justificată de scopul invocat al asigurării neutralității funcției publice, descurajează excesiv exercitarea dreptului de a candida și de a fi ales, mai ales în condițiile în care legiuitorul ar fi avut la dispoziție alternative mai puțin intruzive și restrictive.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că dreptul de a fi ales reprezintă doar o posibilitate de a ocupa, în viitor, o funcție publică, iar nu certitudinea că, de la un anumit moment, persoana care are dreptul de a candida va accede efectiv în funcția respectivă, prin urmare, această perspectivă nu poate fi asimilată și nu poate suplini exercitarea dreptului la muncă. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
VIDEO Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, plasat sub control judiciar
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei. Instanța i-a impus acestuia mai multe interdicții în această perioadă, printre care aceea de a nu participa la adunări publice.









