Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prejudiciu instituției de peste o jumătate de milion de lei.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Lupeș Cristian-Călin, manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată (30 de acte materiale).
A mai fost trimisă în judecată și Mărioara Preda, persoană desemnată să aplice viza prealabilă de control financiar preventiv propriu la Filarmonica de Stat Sibiu, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă că, în 3 octombrie 2022, 1 februarie 2024 și 30 august 2024, Lupeș, în calitate de manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, 'ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, trei contracte de asistență / reprezentare juridică cu trei cabinete de avocatură, în condițiile în care, pe de o parte, instituția avea personal propriu de specialitate juridică și de reprezentare în fața instanțelor de judecată, iar pe de altă parte nu existau aprobările necesare din partea Consiliul Județean Sibiu'.
De asemenea, în perioada 27 septembrie 2024-2 septembrie 2025, în aceeași calitate, ar fi încheiat, potrivit DNA, 'cu încălcarea prevederilor legale, 30 de contracte de asistență juridică cu un cabinet de avocatură, deși instituția avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică și de reprezentare în fața instanțelor de judecată, în paralel mai existau contracte de asistență și consultanță juridică încheiate cu alte cabinete de avocatură, fiind semnate și contracte în materie penală în cauze care priveau interesele personale ale inculpatului și ale altei persoane și nu existau aprobările necesare din partea Consiliul Județean Sibiu'.
Inculpata ar fi vizat unul dintre contractele menționate și o ordonanțare de plată aferentă unui alt contract, deși ambele fuseseră încheiate cu încălcarea prevederilor legale, susțin procurorii.
'Conduita descrisă ar fi generat cheltuieli suplimentare estimate la valoarea totală de 543.387 lei reprezentând prejudiciu în dauna instituției, cât și obținerea pe nedrept a unor foloase necuvenite de către cabinetele de avocatură, sumă din care Consiliul Județean Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză cu 75.035 lei', precizează DNA.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Sibiu, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției, începând cu 9 septembrie, manager interimar al Filarmonicii de Stat Sibiu este Octavian Gheorghiu. AGERPRES/ (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib
ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)
înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. înalta Cu
Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri
DNA: Șeful Poliției Locale Constanța - trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, Ionuț Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de l
Iași: Europarlamentarul Rareș Bogdan, audiat la DNA în dosarul Bogos
Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a fost audiat, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, ca martor, în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos. La ieșirea din sediul DNA Iași, Rareș Bogdan a declarat jurnaliștilor că a avut cu procurorii o discuție 'absolut firească' în timpul căreia le-a oferit toate informațiile so
Constanța: Fregata 'Regele Ferdinand' revine în portul militar după cinci săptămâni de misiune NATO în Mediterană
Fregata 'Regele Ferdinand' - 221 revine în portul militar Constanța, după participarea timp de cinci săptămâni la Operația NATO SEA GUARDIAN din Marea Mediterană, a informat joi Statul Major al Forțelor Navale. Conform sursei citate, fregata 'Regele Ferdinand' - 221, cu stat major ambarcat, un elicopter IAR-330 Puma Naval în o








