Japonia a evacuat vineri peste 2 milioane de persoane și a emis alerte de inundații și alunecări de teren în contextul aproprierii taifunului Mekkhala. Ploile torențiale provocate de furtuna aflată în trecere pe lângă Taiwanul vecin au paralizat anumite zone ale insulei, lăsând aproximativ 6 milioane de persoane fără acces la serviciu sau la școală, transmite Reuters.
Mekkhala, care în prezent este o furtună tropicală, se apropie de Insulele Ryukyu din sudul Japoniei după ce a trecut pe lângă Taiwan, unde a adus ploi abundente în anumite părți ale insulei, în special în regiunile sudice Kaohsiung, Tainan și Pingtung.
Furtuna Mekkhala este însoțită de rafale de vânt care pot atinge 144 km/h, potrivit meteorologilor.
Se preconizează că aceasta va trece pe lângă insulele Kyushu și Shikoku în weekend și s-ar putea uni cu furtuna Higos, care face ravagii mai departe în Oceanul Pacific. Acest fenomen ar putea duce la apariția efectului Fujiwhara, care se produce atunci când două furtuni interacționează, deplasarea și intensitatea lor devenind astfel greu de prevăzut.
Ploile torențiale și vânturile puternice au lovit, de asemenea, zone din sudul și vestul Japoniei, unde autoritățile au avertizat asupra riscului de alunecări de teren, inundații și revărsări ale cursurilor de apă și au dispus evacuarea a 2,2 milioane de persoane.
Kyoto și Osaka au anunțat că nivelurile principalelor cursuri de apă sunt în creștere, îndemnând la vigilență în fața riscului de inundații.
Peste 200 de zboruri au fost anulate, zeci de curse de tren au fost suspendate și multe autostrăzi au fost închise, a declarat Ministerul Teritoriului, Infrastructurii, Transporturilor și Turismului, în timp ce agenția de meteorologie din țară a avertizat că un front de ploaie sezonier staționar, alimentat cu aer cald și umed, urma să aducă precipitații intense, în special în regiunile vestice.
Toyota a sistat temporar activitatea la o fabrică din regiunea sudică Kyushu începând de joi după-amiază.
Între timp, guvernele celor trei regiuni taiwaneze au dispus închiderea birourilor și a școlilor, vineri. Inundațiile grave din Tainan au dus la închiderea unui tronson al principalei linii feroviare nord-sud a insulei.
În orașul Hsinchu, situat în nordul Taiwanului, unde își are sediul cel mai mare producător de cipuri din lume, TSMC, birourile și școlile au fost închise începând de la ora locală 12:00 (04:00 GMT). TSMC a precizat că fabricile sale funcționau normal.
Aproximativ șase milioane de persoane locuiesc în cele patru zone afectate din Taiwan. În unele zone ale regiunii Pingtung, în mare parte rurală, începând de joi au căzut cantități de ploaie de aproape un metru.
În Taiwan, nu au fost raportate victime, însă autoritățile din comitatul Hualien au evacuat aproape 200 de locuitori din două localități situate în avalul unei acumulări de apă formată după blocarea naturală a unui râu. Anul trecut, 19 persoane au murit într-o altă zonă din Hualien după ce apele unui baraj natural similar s-au revărsat brusc în timpul super-taifunului Ragasa, dezlănțuind un val de apă și noroi asupra locuințelor.
Ploile vor continua în Taiwan cel puțin pe parcursul săptămânii viitoare, cu toate că intensitatea lor va scădea treptat. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









