La o săptămână după ce a reușit să aducă sub control cel mai vast incendiu de vegetație înregistrat în Franța după anul 1949, în departamentul Gironda din sud-vestul țării, departamentul vecin Landes se confruntă cu un nou incendiu, care a distrus cel puțin 1.100 de hectare, a declarat vineri prefectul Gilles Clavreul, transmit agențiile EFE și Reuters.
În doar câteva ore, flăcările au dublat suprafața distrusă, deși pe timpul nopții înaintarea incendiului s-a atenuat, a declarat prefectul. Oficialul a precizat că următoarele ore sunt ''decisive'' pentru a stopa propagarea incendiului, în așteptarea ploilor prognozate în zonă la sfârșitul săptămânii.
Cu toate acestea, prefectul a avertizat că vântul complică eforturile pompierilor, ale căror efective au fost suplimentate în ultimele ore. În cursul zilei urmează să fie mobilizate mijloace aeriene.
''Următoarele 15 ore vor fi decisive'', a avertizat Clavreul, care a adăugat că flăcările au amenințat localitatea Luglon, situată în departamentul Landes, învecinat cu Gironda, ceea ce a condus la evacuarea majorității celor aproape 500 de locuitori ai acesteia, o operațiune care s-a desfășurat în mod ordonat.
Luglon se află la aproximativ 100 de kilometri sud-est de zona turistică a Golfului Arcachon din Gironda, unde două incendii majore au devastat peste 50.000 de hectare la sfârșitul lunii iulie, determinând evacuarea a până la 220.000 de persoane, notează Reuters.
Autoritățile au reamintit că riscul ridicat de incendii rămâne ridicat, în contextul condițiilor meteorologice actuale. În cea mai mare parte a țării este în vigoare o avertizare cod portocaliu, fiind vizate 80 dintre cele 100 de departamente ale țării.
Temperatura a depășit 40 de grade Celsius în mai multe localități, în special în vestul țării, în timp ce unele așezări au înregistrat recorduri istorice, iar altele, precum Nantes, Rennes, Bourges sau Poitiers, s-au confruntat cu cele mai ridicate temperaturi ale lunii.
Temperaturile ridicate vor continua în cea mai mare parte a țării, deși în nord-vest se va observa o răcire treptată care se va extinde asupra restului teritoriului, sâmbătă, odată cu sosirea furtunilor. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Franța evacuează peste 500 de persoane după izbucnirea unui nou incendiu forestier în sud-vestul țării

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și









