Șase urangutani, dintre care doi pui, prinși în incendiile care fac ravagii în insula Borneo, au fost salvați pe parcursul săptămânii trecute, ceea ce aduce la 15 numărul primatelor salvate într-o lună, au anunțat joi autoritățile indoneziene, potrivit AFP.
Animalele salvate se aflau pe plantații situate într-o zonă izolată din provincia Kalimantanul de Vest - în partea indoneziană a insulei -, unde au rămas blocați. Incendiile le-au tăiat accesul la habitatul lor forestier, potrivit ministrului indonezian al Pădurilor și a fundației pentru reabilitare faunei YIARI.
Un incendiu important provoca distrugeri la doar 200 de metri de locul unde se afla grupul de primate, care fac parte dintr-o specie amenințată cu dispariția, au precizat aceste surse într-un comunicat comun.
''Această situație îi privează pe urangutani de traseele sigure prin care își pot recâștiga habitatul, aceștia se pot deplasa doar de la o plantație la alta'', se precizează în comunicat.
''În plus față de amenințarea flăcărilor și a fumului, deplasările urangutanilor între plantații riscă de asemenea să sporească interacțiunile și conflictele cu comunitățile omenești'', potrivit aceleiași surse.
Patru urangutani au fost salvați vineri cu ajutorul localnicilor și a muncitorilor care lucrează pe plantații, iar alți doi, o mamă urangutan și puiul ei, au fost salvați marți.
Urangutanii, specie a cărei populație înregistrează un declin puternic, sunt endemici în pădurile din Sumatra, precum și în Borneo, teritoriu împărțit de Indonezia, Malaysia și Brunei.
Insulele Borneo și Sumatra sunt două dintre zonele cele mai grav afectate de incendiile de pădure care devastează vaste suprafețe și emit un nor de fum înțepător resimțit până în Malaysia și Singapore.
Potrivit guvernului indonezian, peste 202.000 de hectare de teren au fost pârjolite în perioada ianuarie-iulie.
Serviciul pentru monitorizarea atmosferei Copernicus al Uniunii Europene a indicat recent că fumul generat de incendii a fost cel mai dens înregistrat vreodată într-o lună de august în ultimii 24 de ani.
Sezonul secetos din Indonezia, care durează de obicei din iulie până în octombrie, a fost agravat anul acesta de un episod al fenomenului climatic El Nino mai intens decât în mod normal și care a provocat secetă în Asia de Sud-Est.
Incendiile forestiere emit niveluri periculoase de particule fine, de dimensiuni atât de mici, încât pot ajunge în plămâni și chiar în sânge.
Circa 35 de milioane de persoane din Indonezia sunt expuse fumului toxic, potrivit estimărilor Greenpeace.
Circa 43.000 de pompieri au fost mobilizați pentru combaterea incendiilor, a declarat joi Berton Panjaitan, purtător de cuvânt al agenției naționale pentru gestionarea catastrofelor, la Jakarta.
Potrivit acestuia, o ambarcațiune a marinei japoneze a sosit în Kalimantanul de Vest cu trei elicoptere pentru a sprijini operațiunile de stingere a incendiilor. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Indonezia / Șase urangutani au fost salvați din mijlocul incendiilor forestiere în decurs de o săptămână

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și









