Actualul fenomen climatic El Nino a continuat să se intensifice în luna august și are acum o probabilitate de 75% de a deveni cel mai puternic înregistrat vreodată, a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA), potrivit AFP.
Potrivit măsurătorilor și modelărilor, El Nino va continua să se intensifice până la atingerea punctului său maxim, la sfârșitul anului.
Există în prezent o probabilitate de 75% ca între octombrie și decembrie să atingă un nivel de intensitate fără precedent de la debutul măsurătorilor în 1950.
În urmă cu o lună, NOAA estima o probabilitate de 69%.
Sinonim cu secete, inundații și temperaturi record la scară mondială, fenomenul El Nino este o variație climatică naturală care revină la fiecare doi-șapte ani.
Apele de suprafață din centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial se încălzesc începând din primăvară, aducând în lunile care urmează modificări importante ale regimurilor vânturilor, presiunii și precipitațiilor la scară mondială.
La începutul lui septembrie, secretara Organizației meteorologice mondiale (OMM), Celeste Saulo, a avertizat că actualul episod ''ar putea fi mai puternic decât toate cele pe care le-am observat'' până acum.
În trecut, El Nino a provocat sau a intensificat secete și riscuri privind incendiile în anumite regiuni din Amazonia, America centrală, Indonezia și Australia, perturbări ale musonului în India sau ploi diluviene în estul Africii.
Acest fenomen se adaugă, de altfel, la consecințele schimbărilor climatice cauzate de activitățile umane, care intensifică în special fenomenele meteorologice extreme.
În anul care urmează unui fenomen El Nino, căldura înmagazinată în ocean este eliberată în atmosferă, contribuind în general la creșterea temperaturilor mondiale.
Numeroși climatologi prognozează așadar că anul 2027 va fi cel mai cald înregistrat vreodată.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Probabilitatea unui El Nino istoric a ajuns acum la 75% (NOAA)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









