Parlamentul European încearcă să aibă un cuvânt mai greu în raport cu Consiliul Uniunii Europene în ceea ce privește decizia cu privire la țările care vor găzdui noi autorități la nivelul UE, implicit slujbe bine plătite care vin odată cu aceasta, potrivit unui eurodeputat care conduce discuțiile referitoare la reforma sistemului vamal al blocului comunitar, notează vineri Euractiv.

''Al lucrat foarte mult pentru a construi mai mult echilibru în sistem'', a declarat Dirk Gotink, membru al grupului Partidului Popular European (PPE).

Timp de câteva luni, europarlamentari și reprezentanți ai președințiilor prin rotație ale Consiliului UE au dezbătut modalitatea de desemnare a orașului ce va găzdui noua autoritate vamală a UE. Sediul va aduce prestigiu și oportunități de angajare de valoare înaltă, ceea ce face să devină un subiect de mare interes printre capitalele europene.

Nouă orașe sunt în cursă: București, Haga, Liege, Lille, Malaga, Porto, Roma, Varșovia și Zagreb. Statele membre fac un lobby acerb la Bruxelles pentru a-și promova orașele candidate, în timp ce este de așteptat ca Lille și Varșovia să fie favoritele în rândul membrilor Parlamentului European.

Însă eurodeputații se tem că selecția va repeta problemele apărute ultima dată când UE a creat un nou organism, Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor (AMLA). Procedura folosită pentru a alege sediul AMLA în 2024 a permis teoretic Consiliului să forțeze acceptarea candidatului preferat cu toate voturile sale plus un europarlamentar renegat.

Orașul Frankfurt a fost preferat de Consiliu și a câștigat selecția cu exact numărul de voturi necesar. Însă detaliile înțelegerii care a condus la acest rezultat sunt imposibil de verificat, întrucât votul este secretr.

Eurodeputații sunt deciși să evite o repetare a acestui scenariu. ''Evident, aceasta nu este deloc o majoritate reprezentativă în parlament. Nu este nici măcar o majoritate'', a accentuat negociatorul-șef al PE în acest dosar, Dirk Gotink.

A fost propus un proces de selecție mai corect, în virtutea căruia Consiliul UE și Parlamentul European vor prezenta fiecare o listă scurtă cu câte două orașe candidate. Acestea vor fi supuse unor runde de vot succesive până când se va desemna un favorit.

Însă acest sistem elaborat ar putea să nu fie necesar, întrucât s-ar putea scăpa de rundele de vot dacă listele scurte au un candidat comun, ceea ce l-ar face pe acesta câștigător (dacă există câteva suprapuneri, organismele vor proceda la votare).

În orice caz, Parlamentul European ar avea o influență reală în luarea deciziei, ceea ce Gotink numește 'o veste foarte bună''. El a adăugat că schimbarea este un aps mare și pentru Consiliul UE, care doar a primit garanții verbale atunci când eurodeputații au amenințat să voteze pur și simplu împreună în bloc contra Consiliului - ceea ce ar bloca selecția complet.

Această victorie pentru Parlamentul European nu înseamnă în mod automat că structura va fi aceeași odată ce viitorul nou organism este creat. Dar Consiliului îi place să construiască pe experiența din trecut, susține Gotink: 'Și, evident, nu există întoarcere la situația AMLA după asta. Acest lucru este absolut clar''.

Decizia finală referitoare la orașul selectat nu va fi facilă. Lobby-ul din partea unor capitale este acerb, unii prim-miniștri fiind implicați direct, a explicat Dirk Gotink. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)