Președintele polonez Karol Nawrocki (dreapta) s-a opus vineri prin veto unei legi vizând restabilirea independenței Consiliului național al magistraturii (KRS) și promovată de guvernul proeuropean al premierului Donald Tusk, transmite dpa.
Într-un mesaj video difuzat joi pe X, Nawrocki a declarat că legea este neconstituțională, divizează puterea judecătorească și lasă administrarea justiției 'pe mâna unui grup de interese politice'.
KRS este un organism responsabil cu numirea judecătorilor în posturile vacante.
Nawrocki, politician susținut de partidul conservator de dreapta Lege și Justiție (PiS), care a guvernat Polonia între 2015-2023, a introdus în 2018 o reformă ce prevedea numirea a 15 din cei 23 de membri ai Consiliului de către parlament.
Anterior, majoritatea membrilor erau aleși de către judecători.
Măsura respectivă și alte reforme judiciare au adus Polonia în conflict cu Comisia Europeană.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), sesizată printr-o plângere, a criticat Consiliul ca fiind un organism 'ce a fost substanțial reconfigurat de executivul și legislativul poloneze', și a declarat că există îndoieli justificate cu privire la independența acestuia.
Odată cu vetoul lui Nawrocki, un proiect central al guvernului Tusk este în pericol să eșueze. Donald Tusk, ajuns la guvernare la sfârșitul lui 2023, le promisese alegătorilor, în campanie, și Uniunii Europene că va anula reformele judiciare ale PiS.
În Polonia, vetoul președintelui nu poate fi răsturnat decât printr-o majoritate de peste 60% de voturi în parlament. Or, alianța de centru-stânga a lui Tusk nu dispune de această majoritate.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Polonia: Președintele Nawrocki respinge prin veto o reformă a magistraturii promovată de guvernul Tusk

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modif
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de g&
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o ale
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului î
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut a
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia &ici
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









