Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Consiliul Uniunii Europene a dat marți undă verde semnării unui pachet amplu de acorduri între UE și Elveția care vizează aprofundarea și extinderea relației lor bilaterale, indică un comunicat al Consiliului UE.
Pachetul amplu de acorduri bilaterale cu Elveția include o gamă largă de elemente, precum actualizarea a patru acorduri care oferă deja Elveției acces la piața internă a UE (transportul aerian, transportul terestru, libera circulație a persoanelor și evaluarea conformității); actualizarea acordului privind schimburile comerciale cu produse agricole; trei noi acorduri privind siguranța alimentară, sănătatea și energia electrică; un nou acord privind contribuția financiară permanentă și echitabilă a Elveției la coeziunea economică și socială a UE; un nou acord care să permită participarea Elveției la mai multe programe ale UE; un acord separat acoperă participarea Elveției la Agenția UE pentru Programul spațial, în ceea ce privește activitățile legate de componentele programului spațial al Uniunii referitoare la programul Galileo și la Serviciul european geostaționar mixt de navigare (EGNOS); un protocol privind cooperarea parlamentară și o declarație comună referitoare la stabilirea unui dialog la nivel înalt privind pachetul bilateral amplu și posibila dezvoltare în continuare a relațiilor bilaterale.
Acordul privind participarea Elveției la programele UE a fost semnat la 10 noiembrie anul trecut la Berna și a fost aplicat cu titlu provizoriu de la începutul anului 2025. Decizia de astăzi va permite semnarea restului pachetului. Pachetul de acorduri a fost negociat între UE și Confederația Elvețiană în 2024, discuțiile încheindu-se la 20 decembrie 2024. Încheierea acestui pachet amplu de acorduri este prevăzută numai în cazul în care Elveția își va finaliza procedurile necesare pentru intrarea în vigoare a pachetului.
''Decizia de a autoriza semnarea unui pachet amplu de acorduri cu Elveția, adoptată astăzi de Consiliu, reprezintă un pas firesc în consolidarea relației noastre de lungă durată. Președinția cipriotă a depus eforturi intense pentru finalizarea acestor acorduri, care vor aprofunda și moderniza parteneriatul UE-Elveția. Acest lucru reflectă pe deplin angajamentul nostru de a acționa în direcția unei Uniuni mai puternice și mai autonome, care să rămână deschisă către lume'', a declarat reprezentanta președinției cipriote a Consiliului UE, ministra adjunctă pentru afaceri europene Marilena Raouna.
În urma deciziei de marți a Consiliului UE, Comisia Europeană este autorizată să semneze acordul cu autoritățile elvețiene. Semnarea este planificată să aibă loc în martie 2026. Odată ce Parlamentul European își exprimă aprobarea și sub rezerva finalizării de către Elveția a procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a pachetului, Consiliul va finaliza procesul privind încheierea pachetului amplu de acorduri, permițând intrarea sa în vigoare.
La 20 decembrie 2024, UE și Elveția au confirmat în mod oficial finalizarea negocierilor pentru un pachet amplu de acorduri care vizează aprofundarea și extinderea relației lor bilaterale. La 14 aprilie 2025, Comisia Europeană a înaintat Consiliului o propunere de decizie a Consiliului privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului privind participarea Elveției la programele UE, împreună cu o recomandare de decizie a Consiliului privind încheierea acestui acord de către Comisia Europeană, în ceea ce privește aspectele care intră sub incidența Tratatului Euratom.
Restul acordurilor, împreună cu proiectele respective de decizii ale Consiliului privind semnarea și încheierea, au ajuns la Consiliu în iunie 2025. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Consiliul UE a dat undă verde semnării unui pachet de acorduri cu Elveția

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE sancționează aproape 1.600 de indivizi și entități legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Uniunea Europeană a decis noi sancțiuni care vizează dintr-o singură dată aproape 1.600 de entități și indivizi având legătură cu războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, au declarat miercuri surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP. Acest pachet de sancțiuni, care prevede înghețarea act
Norvegia: Guvernul vrea creșterea bugetului serviciului de informații externe pentru a monitoriza Rusia
Guvernul norvegian a propus miercuri creșterea resurselor serviciului de informații externe al țării pentru a spori supravegherea Rusiei vecine, relatează AFP. în proiectul de lege privind bugetul pentru 2027, prezentat în aceeași zi, guvernul laburist a propus o creștere de aproximativ 400 de milioane
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (sinteză AFP)
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (AI), observă miercuri AFP; agenția prezintă succint modul în care se raportează la AI autoritățile de la Washington, Bruxelles și Beijing. Sub președinția lui Donald Trump, politica americană privind AI se bazează &icir
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acest
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. în timpul unei vizite oficiale în Grecia
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE. 'Difuzarea acestu
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic al țării, informează EFE.









