Iranul a confirmat marți faptul că un mesaj text 'suspect' a fost trimis către mai mulți cetățeni în care se afirma că președintele Statelor Unite, Donald Trump, 'este un om de acțiune' și care solicita răbdare, într-o aparentă referire la un posibil atac american împotriva Republicii Islamice, relatează EFE.
'Președintele Statelor Unite este un om de acțiune, așteptați', spunea mesajul primit luni de mai mulți iranieni.
'Numărul folosit pentru trimiterea mesajului a fost blocat și cazul a fost pus de către poliție sub o anchetă specială', a declarat pentru agenția Fars adjunctul șefului poliției cibernetice (FATA), colonelul Javad Mokhtar-Rezaei.
Colonelul a afirmat că orice neglijență în respectarea cerințelor și ghidurilor de securitate stabilite, precum și orice acțiune care facilitează abuzul infrastructurilor de comunicații ale țării vor fi urmărite în coordonare cu autoritățile judiciare.
Fars a detaliat că se investighează 'cum s-a produs accesul neautorizat la sistemul de mesagerie și care au fost dimensiunile tehnice ale intruziunii'.
Mesajul a fost transmis în contextul unei desfășurări militare crescânde a Statelor Unite în Orientul Mijlociu care are ca scop să pună presiune asupra Iranului pentru a încheia un acord nuclear, Washingtonul amenințând că va lansa un atac dacă nu se semnează un pact.
Totodată, în timpul protestelor care au avut loc în Iran în luna ianuarie, președintele Donald Trump avertizase că va ataca autoritățile iraniene dacă acestea vor ucide manifestanți.
În cele din urmă, protestele de masă care cereau sfârșitul Republicii Islamice au fost reprimate brutal, cauzând, conform bilanțului oficial, 3.117 morți, deși organizații de opoziție precum HRANA, cu sediul în SUA, situează cifra la peste 7.000 și verifică alte 11.700 de cazuri, estimând în același timp că au avut loc aproximativ 53.000 de arestări. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Teheranul confirmă că în Iran a fost circulat un SMS cu un mesaj în care se afirma că Trump 'este un om de acțiune'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China și Coreea de Nord critică recenta livrare de avioane Taiwanului de către SUA
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care pre
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut a
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o ale
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de g&
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului î
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia &ici
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no









