Cel mai mare portavion al Marinei SUA, USS Gerald R. Ford, a plecat joi dimineață de la baza navală NATO din Golful Souda, pe insula grecească Creta, și se îndreaptă spre Orientul Mijlociu, ca parte a unei consolidări militare americane menite să pună presiune asupra Iranului, a anunțat cotidianul grec Kathimerini, informează joi Xinhua și AFP.
Se așteaptă ca nava să ajungă în Israel în 24 de ore, precizează publicația.
Potrivit presei americane, portavionul a ajuns luni în Golful Souda pentru realimentare.
Comandat în 2017, portavionul USS Gerald R. Ford are o lungime de 334 de metri, cântărește 100.000 de tone și are un echipaj de aproape 4.600 de persoane.
SUA au în prezent cea mai mare desfășurare militară în Orientul Mijlociu de la războiul împotriva Irakului din 2003. Portavionul USS Abraham Lincoln și grupul său de luptă se află deja în apele din Orientul Mijlociu, în timp ce un al doilea grup de atac al portavioanelor, condus de USS Gerald R. Ford, se îndrepta către zonă.
Plecarea portavionului din Creta are loc în contextul în care o nouă rundă de discuții indirecte a început joi, la Geneva, între Statele Unite și Iran, privind programul nuclear al Teheranului, mediate de ministrul de externe al Omanului.
Ambasada SUA la Atena a refuzat să comenteze prezența portavionului în zonă.
Anul trecut, președintele american Donald Trump a ordonat atacuri împotriva Iranului. Recent, el a amenințat Teheranul cu noi acțiuni militare dacă țara nu ajunge la un nou acord privind controversatul său program nuclear, care ar avea drept scop, potrivit Occidentului, producerea unei arme atomice.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)
Portavionul USS Gerald R. Ford a plecat din Grecia și se îndreaptă spre Orientul Mijlociu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de g&
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o ale
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului î
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut a
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia &ici
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









