Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experți ungari și slovaci, să verifice în Ucraina situația conductei petroliere Drujba prin care este furnizat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, dar care este oprită din 27 ianuarie din cauza a ceea ce Kievul afirmă că a fost un atac rusesc, dar Budapesta consideră că este vorba despre un șantaj politic ucrainean împotriva sa, relatează agențiile AFP și DPA.
Într-o scrisoare trimisă președintelui Consiliului European, Antonio Costa, premierul ungar propune astfel o 'misiune de verificare a faptelor' în Ucraina, care să includă experți 'delegați din Ungaria și Slovacia', pentru a 'verifica starea conductei' petroliere Drujba.
'Sunt deplin conștient de dificultățile politice create de întârzierea implementării concluziilor Consiliului European cu privire la sprijinul financiar pentru Ucraina', notează Orban în scrisoare, referindu-se la veto-ul opus de el unui ajutor financiar european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei.
'Inițiativa mea urmărește de asemenea facilitarea soluționării rapide a acestei chestiuni', iar Ungaria va accepta concluziile misiunii propuse, mai scrie Orban, fără a preciza dacă și-ar putea ridica acel veto.
Începând din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această țară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că reparațiile necesită timp. Dar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico susțin de partea lor că reparațiile după acel atac s-au încheiat și acuză Ucraina că menține blocată conducta într-o acțiune de șantaj politic împotriva Budapestei, întrucât Orban refuză să o susțină în războiul cu Rusia și se împotrivește unei aderări viitoare a Ucrainei la UE.
Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina, iar luni a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei și a blocat de asemenea un împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei. La rândul ei, Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Ucraina.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Viktor Orban cere o misiune a UE care să verifice situația conductei petroliere Drujba în #Ucraina

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de g&
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o ale
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului î
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut a
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia &ici
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









