Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, s-a declarat vineri 'extrem de alarmat' de riscul unei escaladări regionale, în contextul în care Iranul se află sub o presiune militară intensă din partea Statelor Unite, transmite France Presse.
'Sunt extrem de alarmat de riscul unei escaladări militare regionale și de consecințele acesteia pentru civili și sper că vocea rațiunii va prevala', a declarat Volker Turk în discursul său privind situația drepturilor omului în lume, susținut în fața Consiliului Drepturilor Omului al Națiunilor Unite la Geneva.
Această intervenție vine la o zi după o nouă serie de negocieri indirecte pe tema programului nuclear între Iran și Statele Unite la Geneva, percepute ca o încercare de ultimă șansă pentru a evita un război între cei doi inamici de lungă durată.
Săptămâna trecută, președintele american, Donald Trump, a acordat Teheranului un termen de 15 zile pentru a ajunge la un acord, în timp ce Statele Unite continuă cea mai amplă consolidare militară în Orientul Mijlociu din ultimele decenii.
Turk a evocat, de asemenea, situația internă din Iran, după reprimarea masivă exercitată luna trecută de Teheran împotriva unui val de manifestații, care s-a soldat cu mii de morți, conform organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului.
'Situația în Iran rămâne instabilă' după această reprimare, a declarat Turk, subliniind că ultimele zile au fost marcate de un nou val de proteste în universități, ceea ce arată în mod clar că nemulțumirile subiacente persistă.
'Se raportează în continuare acte de represiune, inclusiv arestări și presiuni asupra mediului academic', a declarat el, amintind că mii de persoane sunt în continuare date dispărute.
Înaltul oficial ONU s-a declarat, de asemenea, 'oripilat să afle că cel puțin opt persoane, între care doi copii, au fost condamnate la moarte în legătură cu protestele'.
'Se pare că alte treizeci de persoane sunt amenințate cu aceeași pedeapsă. Solicit investigații independente, imparțiale și transparente, garanții pentru procese echitabile și un moratoriu imediat asupra pedepsei cu moartea', a îndemnat acesta.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
ONU avertizează că presiunea militară a SUA asupra Iranului riscă să provoace o escaladare regională

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de g&
Kosovo: Parlamentul alege o președintă după un lung blocaj politic
Parlamentul Kosovo a reușit în primele ore ale zilei de miercuri să aleagă o președintă a țării, evitând la limită al patrulea scrutin legislativ în mai puțin de doi ani, relatează AFP. Guvernul lui Albin Kurti a ajuns la un acord cu opoziția pentru a obține o majoritate de două treimi și a o ale
VIDEO Un atac cu drone ucrainene declanșează un incendiu imens pe un petrolier în largul orașului Soci, în Rusia
Ucraina a lovit un petrolier în largul coastelor de sud ale Rusiei marți seară, declanșând un incendiu imens și un nor de fum negru care a acoperit o parte din orașul stațiune Soci, notează AFP. Ambele tabere vizează intens navigația comercială din Marea Neagră de la începutul conflictului î
Donald Trump Jr. a returnat banii oferiți pentru nunta sa, afirmă oligarhul rus implicat
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a returnat într-adevăr banii oferiți pentru festivitățile legate de nunta sa de către oligarhul rus Umar Kremlev, a afirmat acesta din urmă marți, după câteva săptămâni de polemici în Statele Unite, transmite AFP. 'Da, a făcut a
Premierul canadian merge în Turcia în octombrie
Premierul canadian Mark Carney, aflat în căutare de noi parteneri internaționali pe fondul unui război comercial cu Statele Unite, va efectua o vizită în Turcia între 21 și 23 octombrie pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Canada și Turcia &ici
#Ucraina: Zelenski susține că ultimele informații ale serviciilor speciale indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un 'atac masiv' asupra Ucrainei, relatează Reuters. 'Există informații actualizate care indică faptul că Rusia pregătește un atac masiv', a declarat Zelenski în discursul său zilnic din cursul no
Franța: Macron convoacă o reuniune de criză pe fondul extinderii protestelor elevilor
Președintele Emmanuel Macron a convocat marți o reuniune de criză pentru a discuta despre protestele în extindere pe fondul nemulțumirilor privind condițiile din unitățile de învățământ, relatează dpa, citând media locale. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, ministrul de interne Laurent Nunez și ministrul educației, Edouard Geffray









