Atacurile coloniștilor israelieni împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată au crescut în mod semnificativ în ultimele zile, în paralel cu ofensiva militară împotriva Iranului pe care Israelul o poartă împreună cu SUA, și departe de atenția publicului, relatează EFE.
Doar în primele patru zile de război au fost documentate cel puțin 50 de cazuri de violență din partea coloniștilor în 37 de comunități palestiniene diferite, după cum a confirmat pentru EFE organizația israeliană neguvernamentală Yesh Din.
Bilanțul ținut de acest ONG - la fel ca în cazul morții, luni, a doi frați palestinieni din apropierea orașului Nablus - include, de asemenea, atacuri în care coloniști israelieni poartă uniformă. 'Este, însă, evident că (actele lor) nu fac parte dintr-o activitate militară oficială', detaliază un purtător de cuvânt al Yesh Din.
Joi, un băiat de 11 ani și doi adolescenți de 13 și 14 ani au fost răniți în timpul unui atac al coloniștilor în Masafer Yatta, o comunitate din sudul Hebronului, a cărei distrugere de zeci de ani de către Israel este prezentată în documentarul premiat cu Oscar 'No Other Land'.
Conform declarației activistului Osama Mahawra pentru agenția oficială palestiniană Wafa, coloniști înarmați au agresat locuitori și păstori din zonă, iar cei trei minori au trebuit să fie transportați la spital.
Imagini difuzate de ONG-ul Standing Together arată un colonist care trage cu o pușcă în aer, o targă care îl transportă ulterior pe unul dintre răniți și un soldat care se luptă (nu este clar dacă cu un palestinian).
Luni, un grup de coloniști a început să smulgă măslini pentru a deschide un drum în satul palestinian Qaryut de lângă Nablus, ceea ce a provocat intervenția localnicilor, informează revista +972.
Israelienii au aruncat cu pietre în ei și apoi au împușcat doi frați palestinieni, pe Muhamad (52 de ani) și Fahim Muamar (48 de ani).
Marți, armata a declarat că autorul împușcăturilor era un rezervist al armatei și că arma i-a fost confiscată, fiind deschisă o anchetă penală (în cadrul căreia rareori se ajunge la inculpare).
În plus, în mai multe localități palestiniene și în taberele de refugiați (create după înființarea statului Israel), armata israeliană menține un control militar strict, ținând închise majoritatea punctelor de control și efectuând raiduri militare soldate cu arestări.
Forțele israeliene au rănit miercuri cel puțin opt persoane în Jenin și Nablus, în nordul Cisiordaniei, iar coloniștii au atacat o ambulanță a Semilunii Roșii care mergea să acorde ajutor în cazul a două persoane rănite de către ei în localitatea Yarza, în nordul văii Iordanului.
Potrivit Wafa, în ultimele șase zile, peste o sută de palestinieni au fost arestați de către forțele israeliene, dintre care 13 joi dimineața în sate situate la vest de Ramallah. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a şaptea










