Ministerul Apărării din Kuweit a anunțat vineri că 67 de militari au fost răniți de la începutul campaniei de represalii lansate de Iran, cel mai mare număr de militari răniți pentru o armată din Golf, relatează AFP.

'Șaizeci și șapte de militari kuweitieni au fost răniți de la începutul atacurilor', a declarat colonelul Saud Al-Atwan, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, într-un comunicat.

Kuweitul a identificat începând de sâmbătă 212 rachete balistice și 394 de drone, a adăugat el.

Țara a înregistrat cel mai mare număr de decese din regiune, opt dintre cele treisprezece persoane ucise în Golf fiind identificate pe teritoriul său. Printre acestea se numără patru militari americani și doi soldați kuweitieni, însă și doi civili.

Washingtonul a declarat că în total șase militari americani au fost uciși în războiul împotriva Iranului.

Statele Unite au menținut o prezență militară semnificativa în Kuweit după ce Washingtonul a venit în ajutorul statului din Golf după tentativa de invazie irakiană din 1990.

Kuweitul găzduiește mai multe baze americane, între care Tabăra Arifjan, unde se află cartierul general avansat al componentei terestre a Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom). Armata americană deține, de asemenea, aici stocuri de echipamente și de materiale.

Baza aeriană Ali al-Salem găzduiește Aripa Aeriană Expediționară 386, descrisă de armată drept 'principalul centru aerian și punct de intrare pentru desfășurarea forțelor de luptă comune și de coaliție' în regiune. Statele Unite au desfășurate aici drone, inclusiv MQ-9 Reaper.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte şi:

VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a şaptea