Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autoritățile să păstreze timp de două luni aurul și banii confiscați săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în așteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters.
Propunerea a fost înaintată parlamentului ungar luni și ar putea fi votată într-un proces accelerat marți.
Relațiile dintre Ungaria și Ucraina, deja tensionate din cauza legăturilor strânse ale premierului ungar Viktor Orban cu Rusia, au atins un nou minim săptămâna trecută, când Ungaria a reținut șapte ucraineni, care transportau aproximativ 82 de milioane de dolari în numerar și aur, sub suspiciunea de spălare de bani.
Kievul a acuzat Budapesta că a luat ostatici angajați ai băncilor implicați într-un transfer legitim pentru a pune presiune pe Ucraina să reia transporturile de petrol suspendate. Ungaria a declarat ulterior că îi va expulza pe ucraineni, iar aceștia au trecut granița în Ucraina vineri seară.
Banii și aurul au rămas însă în Ungaria, iar prim-ministrul Viktor Orban a declarat sâmbătă că 'ne vom ocupa de soarta banilor confiscați odată ce vom ști despre ce este vorba'.
'Vrem să știm ce fac ucrainenii cu această sumă uriașă de bani', a declarat Orban la un eveniment de campanie pentru alegerile parlamentare din aprilie, la care se confruntă cu cea mai mare provocare la adresa guvernării sale din ultimii 16 ani.
Duminică, ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat că Ucraina a cerut restituirea imediată a banilor și a aurului și a numit acțiunile Ungariei un 'act fără precedent de banditism de stat și extorcare'.
'Acești bani nu aparțin Ungariei sau guvernului său. Sunt deținuți de banca de stat a Ucrainei, Oschadbank, și, prin urmare, de contribuabilii ucraineni', a transmis Sîbiga pe platforma X.
Ministerul de Externe al Ucrainei a acuzat luni Ungaria că încalcă drepturile cetățenilor săi, ținându-i încătușați timp de 28 de ore, confiscându-le bunurile personale și neacordându-le îngrijiri medicale adecvate.
Proiectul de lege depus luni în parlamentul ungar propune ca banii și aurul să rămână în Ungaria pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care autoritatea fiscală efectuează 'colectarea de informații sub acoperire' cu privire la caz.
Proiectul de lege prevede că ancheta trebuie să clarifice originea și destinația activelor, precum și 'identitatea curierilor și posibilele lor legături cu organizații criminale sau teroriste, precum și consecințele operațiunii de transport pentru securitatea națională a Ungariei'.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Ungaria: Fidesz a înaintat un proiect de lege pentru a permite autorităților să mai țină aurul și banii ucraineni confiscați

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul britanic invită Germania să se alăture proiectului GCAP al avionului de luptă de nouă generație
Premierul britanic Andy Burnham a invitat joi Germania să se alăture eforturilor în desfășurare pentru dezvoltarea unui avion de vânătoare de nouă generație, în urma eșecului răsunător al proiectului franco-german SCAF, relatează agențiile AFP și dpa. Regatul Unit, Italia și Japonia lucrează de aproape un deceniu
Arabia Saudită: Turcia exclude trimiterea de trupe pentru a ataca rebelii houthi din Yemen
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a exclus joi trimiterea armatei pentru a ataca rebelii houthi din Yemen, declarând că țara sa 'nu își va trimite trupele pe teritoriul altei țări pentru a lansa un atac', relatează AFP. Turcia a semnat un acord comun de apărare în august, la Mecca, cu Pakist
Serbia: Într-un videoclip, Vucic 'discută' cu o piatră, pentru a critica opoziția care a refuzat o dezbatere electorală
Aleksandar Vucic, care a demisionat recent din funcția de președinte al Serbiei pentru a candida la postul de prim-ministru, a publicat un videoclip în care poartă o 'dezbatere' cu o piatră pentru a critica faptul că opoziția a refuzat o dezbatere electorală, relatează joi EFE, care observă că fostul șef al statului sârb a ui
Explozii la Riad, elevi și diplomați îndemnați să se pună la adăpost
Capitala saudită a fost zguduită joi de explozii violente, obligând elevii școlilor internaționale și diplomații să se pună la adăpost, pe fondul unui conflict care se intensifică între Riad și milițiile pro-iraniene houthi, relatează AFP. Cu o zi în urmă, autoritățile saudite au anunțat trei morți și zeci de răn
Marea Britanie: Un membru activ al marinei britanice, acuzat de spionaj
Un membru activ al marinei britanice a fost acuzat de spionaj după ce ar fi transmis informații clasificate unei puteri străine, a informat joi poliția metropolitană din Londra, relatează EFE. Este vorba despre Teddy Young, un tânăr de 24 de ani, reținut marți la domiciliul său din Bedfordshire, în cen
UPDATE #Ucraina/ Bilanţul atacului rusesc cu bombă cu planare, care a lovit un autobuz la Kramatorsk şi a afectat un altul, creşte la 30 de morţi
La 30 de morți a crescut bilanțul atacului rusesc cu bombă ghidată cu planare asupra unui autobuz și care a afectat un altul care circula pe aceeași stradă din Kramatorsk, oraș-cheie pe frontul de est ucrainean, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP. Primul bilanț anunțat de autorități era de 12 morți. ''La ora a
Actuala ambasadoare a SUA în Grecia i-ar fi cerut bani unui susținător bogat al lui Trump, în 2025 (media)
Actuala ambasadoare a SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, i-a cerut unui susținător bogat al lui Donald Trump, cu puțin timp înainte de a fi confirmată în funcție, să-i achite o datorie de 100.000 de dolari, relatează AFP, care citează Wall Street Journal. ''N-o să se vadă nicăieri dacă transferi banii pe American Expr
Marea Britanie: Ministrul de externe Ed Miliband anunță noi sancțiuni împotriva Iranului din cauza ''încălcărilor nucleare''
Ministrul britanic de externe Ed Miliband a anunțat că Londra va raporta Iranul la Consiliul de Securitate al ONU pentru programul său nuclear și va extinde sancțiunile asupra Teheranului și a grupărilor sale proxy din regiune, transmite joi PA Media/dpa. Adresându-se membrilor Parlamentului marți, Ed Miliband a reiterat opinia guvernulu









